În timp ce România este penalizată în Europa, falanga Savonea-Voicu merge înainte

Data publicării:
Lia-Savonea-universuljuridic.ro_-640x400
Foto: universuljuridic.ro

Guvernul PSD-ALDE a reuşit "performanţa" de a vulnerabiliza statutul României în rândul membrilor UE, fapt confirmat, marţi, şi de rezoluţia votată de Parlamentul European, care cere în termeni categorici renunţarea la măsurile care au slăbit independenţa justiţiei şi statul de drept. O situaţie fără precedent pentru ţara noastră şi un semnal de alarmă care, în teorie, ar trebui să "sensibilizeze" factorii politici de la Bucureşti responsabili de crearea premiselor pentru redactarea şi supunerea la vot a unui asemenea document. Şi totuşi, în România, cercurile apropiate puterii au în continuare alte planuri.

Lia-Savonea-universuljuridic.ro_-640x400
Foto: universuljuridic.ro

Ca o ironie a sorţii, în perioada în care Bucureştiul încasează în plin o rezoluţie privind statul de drept şi un Raport MCV extrem de critic, începe asaltul final împotriva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă apelul lui Liviu Dragnea, după ce liderul PSD a fost condamnat, la fond, cu executare,

Şi tot în această perioadă, arată surse din mediul politic şi judiciar, la nivelul Curţii Constituţionale se pregăteşte o "reîmprospătare" în stilul consacrat de PSD, respectiv numirea judecătorului Marian Enache în funcţia de preşedinte. Un semnal cât se poate de prost din perspectiva rolului pe care îl va juca CCR pe mai departe, în condiţiile în care tocmai controlul politic asupra acestei instituţii a stat la baza numeroaselor prejudicii aduse de coaliţia de guvernare independenţei justiţiei şi separaţiei puterilor în stat. 

De semnalat însă că, între timp, lucrurile au ajuns într-un stadiu destul de avansat la ICCJ.

Luni, judecătoarea Lia Savonea, de la Curtea de Apel Bucureşti, a cerut, într-o solicitare depusă la CSM, declanşarea procedurii de revocare din funcţie a preşedintei instanţei supreme, Cristina Tarcea, pe motiv că aceasta din urmă nu a aplicat modificările de la Legea 304/2004 privind constituirea completurilor de cinci judecători, care judecă speţe precum cea care-l vizează şi pe Liviu Dragnea.

Lia Savonea, care ar urmări chiar ea ocuparea funcţiei de şefă a ICCJ, este considerată a avea legături cu zona PSD, iar presa a scris de-a lungul timpului şi despre relaţia soţului ei cu fostul senator PSD Cătălin Voicu. Potrivit informaţiilor apărute în mass-media, avocatul Mihai Savonea a recunoscut că i-a acordat consultanță lui Voicu, condamnat la închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri