Înalta Curte a desemnat judecătorii completurilor de cinci pentru 2023

Data publicării:
ciocanel judecator
Foto: Getty Images

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a desemnat, marţi, prin tragere la sorţi, membrii completurilor de cinci judecători care vor funcţiona în anul 2023.

Prin hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi s-a stabilit funcţionarea în cadrul Instanţei supreme, în cursul anului 2023, a două completuri de cinci judecători în materie penală şi a două completuri de cinci judecători în alte materii decât cea penală, conform Agerpres.

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Valentin Gheorghe Chitidean, Ana Hermina Iancu, Luminiţa Criştiu-Ninu, Eleni Cristina Marcu şi Oana Burel.

Completul 2 penal va fi compus din: Lucia Tatiana Rog, Simona Elena Cîrnaru, Maria Francisca Vasile, Elena Barbu şi Mircea Mugurel Şelea.

De asemenea, au fost traşi la sorţi membrii a două completuri în materie civilă.

Completul 1 civil este format din: Ana Roxana Tudose, Cristinel Grosu, Mirela Vişan, Andreia Liana Constanda şi Iulia Petronela Niţu.

Completul 2 civil este format din: Maria Hrudei, Liliana Vişan, Adina Oana Surdu, Monica Ruxandra Duţă şi Lavinia Curelea.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lidl intră peste telecom: abonamentele ieftine care pot pune presiune pe Digi și alți operatori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Ce se schimbă pe axa București-Budapesta după victoria opoziției ungare. „Autoritățile române au fost «legate...
Newsweek
Țara din Europa unde poți fi chemat în armată chiar dacă ești la pensie. Ce se întâmplă în România?
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partnera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Pepe a devenit tată pentru a patra oară. „Astăzi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu fetița noastră scumpă”