Înalta curte: Arestul preventiv pentru deputatul Nicolae Păun nu va fi prelungit

Data publicării:
nicolae paun - inquamphotos

Foto: Inquamphotos.com

Instanța supremă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile (27 aprilie — 26 iunie), însă decizia judecătorilor nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.

Nicolae Păun se află în arest preventiv din data de 27 februarie, el fiind pus sub acuzare în dosarul în care mai este cercetat și deputatul Mădălin Voicu, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene, spălare de bani, evaziune fiscală.

Potrivit DNA, la inițiativa Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 — 2013, proiectul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi”, cu finanțare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri