S. Ghiță, judecat pentru că primea informaţii din dosarele sale

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Ghita-Mediafax Foto-Octav Ganea-1

Instanţa supremă a decis începerea judecării dosarului în care sunt acuzaţi deputatul Sebastian Ghiţă, foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas, urmând să fie stabilit primul termen în proces.

sebastian ghita captura

 

Judecătorii au admis contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti şi au respins ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de Liviu Tudose, precum şi contestaţiile formulate de Sebastian Ghiţă, potrivit news.ro

Instanţa a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată cu rechizitoriul trimis de procurorii DNA Ploieşti în 28 iunie. De asemenea, judecătorii au stabilit legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi au dispus începerea judecării dosarului.

Decizia este definitivă, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să stabilească primul termen de judecată în această cauză.

Instanţa a decis ca Sebastian Ghiţă să rămână sub control judiciar pe cauţiune şi cu interdicţia de a părăsi ţara, aceeaşi măsură fiind menţinută şi pentru Liviu Tudose. Tot sub control judiciar sunt şi Aurelian Mihăilă, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas.

Sebastian Ghiţă, acuzat în mai multe dosare de corupţie, candidează pentru un nou mandat de parlamentar, el ocupând locul al doilea pe lista PRU pentru Camera Deputaţilor.

Procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj, spălare de bani, folosirea de informaţii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată procurorii Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, care au avut funcţii de conducere în Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas.

Procurorii DNA Ploieşti au arătat, în rechizitoriu, că, din iunie 2013 şi până în primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză în care se făceau cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau să fie luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să facă urmărirea penală.

În schimbul informaţiilor pe care le-ar fi obţinut, Sebastian Ghiţă ar fi promis, pe de o parte, şefului Poliţiei Prahova de atunci, Viorel Dosaru, că îl va sprijini să îşi menţină funcţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, Ghiţă ar fi acordat procurorului Liviu  Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale, susţin anchetatorii.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul în care Ghiţă a fost inculpat alături de cei doi foşti şefi din IPJ şi DGA Prahova şi de cei doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a pornit de la denunţuri făcute de Răzvan Alexe şi are legătură cu un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, instrumentat de PCA Ploieşti şi trimis în judecată. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri