Informații privind locul în care s-ar afla Sebastian Ghiță. Poliția nu confirmă

Data actualizării: Data publicării:
ghita ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai multe televiziuni de ştiri au relatat, miercuri dimineaţă, că Sebastian Ghiţă, dat dispărut de la sfârșitul anului trecut, ar fi fost localizat în Serbia. Oficiali din Poiliţia Română spun însă că nu confirmă aceste informaţii.

ghita ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Nu confirmăm informaţia apărută în spaţiul public privindu-l pe inculpatul Ghiţă Sebastian. Nici noi, nici procurorul de caz”, au transmis oficiali ai Poliţiei Române, citați de News.ro.

Sebastian Ghiță a fost văzut ultima dată în public în 19 decembrie, la o întâlnire „protocolară” cu foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra Serviciului, care a marcat finalul mandatului fostului Legislativ.

Sebastian Ghiță a scăpat de filaj, pe DN1, între București și Ploiești, după ce a plecat de la întâlnirea de la SRI.

El era filat de polițiștii de la Direcția de Operațiuni Speciale la solicitarea procurorilor DNA.

Ghiță a condus cu viteză foarte mare pe DN1, cu aproximativ 200 de km/h, așa că polițiștilor le-a fost greu să îl urmărească.

La un moment dat o altă mașină le-a tăiat calea și au pierdut urma lui Sebastian Ghiță. Aceștia au condus până la locuința acestuia, unde au observat mașina parcată în curtea locuinței, însă din acea seară de la ora 23:00 nu s-a mai putut lua legătura telefonic cu acesta.

Sebastian Ghiță urma să-și piardă imunitatea parlamentară, în condițiile în care nu mai obținuse un nou mandat de deputat la alegerile din 11 decembrie 2016.

Sebastian Ghiță a părăsit România fiind convins că procurorii DNA Ploiești urmau să dispună măsuri preventive după pierderea imunității parlamentare, se arată în documente din dosarul DNA Ploiești în care fostul deputat este cercetat pentru trafic de influență, spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat.

Sebastian Ghiță le-ar fi spus unor persoane de încredere că la DNA Ploiești „există în lucru un dosar urmare a unor denunțuri formulate de Baba de la Siveco și de Berdilă de la Romsys”, fiind convins că față de el urmează a fi dispuse măsuri preventive urmare a pierderii imunității conferite de calitatea de parlamentar.

Sebastian Ghiță este cercetat sau trimis în judecată în mai multe dosare legate de fapte de corupție.

În cel mai recent dosar deschis de procurorii DNA, deputatul fugar este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional într-un dosar privind o presupusă mită cumulată de 50 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri