Inspecția Judiciară verifică toate dosarele de mare corupție

Data actualizării: Data publicării:
2017_06_14_GC_dosare_mineriada_ICCJ_2_4111

Inspecţia Judiciară verifică toate dosarele de mare corupţie de la curtea supremă şi de la restul instanţelor din ţară. Şi este vorba nu numai de cauze aflate încă în proces, ci şi despre dosare în care s-au pronunţat deja sentinţe, dar încă nu au fost motivate.

Este pentru prima dată când are loc un astfel de control. El va fi făcut de Inspecția Judiciară în două etape. O etapă vizează dosarele din prima jumătate a anului, iar a doua etapă va fi desfășurată la finalul anului, urmând a fi centralizată situația dosarelor de mare corupție la nivel național.

Raportul final va fi trimis Consiliului Superior al Magistraturii în primăvara anului viitor.

Au fost anunțate și criteriile de selecție pentru dosarele care urmează să fie verificate de inspectori. În primul rând, calitatea inculpaților din aceste cauze – vor fi verificate toate dosarele în care sunt trimiși în judecată miniștri, parlamentari, secretari de stat, șefi ai unor instituții din cadrul administrației centrale sau locale.

Vor fi de asemenea verificate dosarele în care sunt acuzații privind producerea unui prejudiciu mai mare de 50.000 de lei.

Multe dintre aceste dosare sunt pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are competență exclusivă pentru judecarea foștilor și actualilor parlamentari și miniștri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri