Instanța admite eliberarea condiționată a lui Ioan Becali

Data publicării:
IOAN BECALI

Foto: Agerpres 

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de procurorii DNA. Ioan Becali se află în penitenciar de un an și aproape 8 luni.

Ioan Becali execută la Penitenciarul Poarta Albă o pedeapsă de 6 ani și 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Alături de Ioan Becali, au fost condamnaţi, în dosarul Transferurilor, George Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea, şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Gheorghe Nețoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare și Jean Pădureanu, trei ani şi patru luni de închisoare.

Ei au fost condamnați pentru că au realizat ilegal transferurile unor jucători de fotbal din România la cluburi din străinătate. Toţi au fost încarceraţi în 4 martie 2014. În motivarea deciziei de condamnare, judecătorii arătau că Ioan și Victor Becali, precum și Cristian Borcea au primit pedepse mai mari, deoarece au fost inițiatorii și principalii beneficiari ai activităților ilicite.

Până în prezent, alți trei condamnați din acest dosar au fost eliberați condiționat din închisoare: Jean Pădureanu, George Copos și Gheorghe Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri