Instanţa Tribunalului Bucureşti nu ştie unde este Omar Hayssam. Sirianul nu este în arestul Poliţiei Capitalei şi nici în penitenciar

Data publicării:
omar hayssam - 1110715-Mediafax Foto-Razvan Chirita-6

Omar Hayssam urma să fie adus astăzi la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea dosarului „Bucovina”. Procesul a fost însă amânat, întrucât instanţa nu a ştiut unde să îl citeze pe sirian.

ACTUALIZARE 11.05. Surse din Inspectoratul General al poliţiei Române au declarat pentru Digi24 că o persoană, care s-a recomandat a fi grefieră, a sunat ieri la IGPR şi a întrebat dacă Omar Hayssam se află în arestul central al Poliţiei Capitalei. I s-a răspuns că nu, nu că nu s-ar afla într-un arest al Poliţiei Române. Persoana respectivă, care s-a recomandat ca grefieră a spus că ar dori să îl citeze. I s-a recomandat să o facă, potrivit surselor citate.

Poliţia n-a primit însă până acum nicio citaţie. Potrivit surselor Digi24, Poliţia nu avea certitudinea că persoana de la telefon este chiar grefier la Tribunalul Bucureşti, iar procedurile poliţieneşti recomandă să nu se dea relaţii pe telefon. Poliţia Română a afirmat că el este într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române, nu că ar fi în arestul Poliţiei Capitalei, au adăugat sursele citate.

ACTUALIZARE 10.30. Instanţa nu ştie unde este încarcerat sirianul Omar Hayssam. Judecătorii au transmis ieri solicitări către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Capitalei pentru a li se comunica unde este încarcerat sirianul.

Totodată, instanţa l-a citat în cele două locaţii.

Judecătorul din dosar a comunicat în sala de judecată că ANP şi Poliţia Capitalei au comunicat instanţei Tribunalului Bucureşti că Omar Hayssam nu este în instituţiile lor.

Purtătorul de cuvânt al ANP a infirmat categoric că Omar Hayssam s-ar afla în vreun penitenciar din România.

Instanţa a stabilit două termene, respectiv unul în 31 iulie, când se va judeca propunerea de arestare făcută de DIICOT pe numele lui Omar Hayssam şi a fratelui său în acest caz, iar un altul pe fond, în 9 septembrie.

După ce sirianul a fost adus în ţară, până în acest moment s-a presupus că acesta este în custodia Poliţiei.

La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul de Interne, Radu Stroe, a confirmat că Omar Hayssam se află în arestul Poliției Capitalei și că în prezent se desfășoară mai multe proceduri, inclusiv analize de sănătate. El a refuzat să facă mai multe precizări, motivând că nu cunoaște nici ora la care Omar Hayssam a ajuns în țară, nici modul în care s-a desfășurat operațiunea.

(FOTO - comunicatul Poliţiei Române)

Vineri, Inspectoratul General al Poliției Române a comunicat că Omar Hayssam se află în custodia Poliţiei Române, într-un centru de reţinere şi arest preventiv, pe baza a trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.

Citiţi şi

T. Băsescu, despre aducerea lui Omar Hayssam în țară: „Cum să vă spun, când România a efectuat o operațiune neautorizată pe teritoriul altui stat?”

Expert în securitate: Președintele vrea să protejeze instituțiile României

Scenariu răsturnat. Aducerea lui Omar Hayssam în România, misiune neautorizată pe teritoriul altui stat

V. Ponta: Aducerea lui Omar Hayssam a fost o operațiune autorizată de Guvern. Eu nu vă pot spune povești cu Rambo

Declaraţiile lui T. Băsescu privind o „operaţiune neautorizată”, preluate de presa internaţională

Mircea Duşa: Armata execută doar misiuni legale

Pretextele Tribunalului București: Citarea telefonică este cea mai rapidă cale

Şi purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, a precizat că Omar Hayssam a fost predat polițiștilor vineri dimineață, la ora 6.40, și se află în arestul Poliţiei Române.

Alexandru Cumpănașu, directorul AID: Cel mai probabil, Omar Hayssam se află în sesiunea de debriefing

Cel mai bine probabil ar trebui cei de la Parchet sau cei care l-au luat în custodie. Însă cum nu se știe cine l-a preluat în custodie nu pot să vă spun. Cel mai probabil se află într-un centru de debriefing, fiind o acuzație de terorism și domnul Hayssam nu a oferit nici o informație în acest dosar și cum a fost condamnat în lipsă, cel mai probabil el se află la această sesiune de debriefing”, a declarat Alexandru Cumpănașu, directorul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, la Digi24.

El a adăugat că este ciudat că niciuna dintre autoritățile competente nu pot să confirme că se află în custodia lor.

Cumpănașu a mai spus că „singura concluzia este că se află fie în custodia serviciilor de informații, fie în custodia parchetului, pentru sesiunea de debriefing”, adăugând că „am fi de cascadorii râsului dacă nu s-ar afla în România, dar nu cred că Hayssam nu se află în România”.

Alexandru Cumpănașu a mai spus că centrul de reținere și arest preventiv al Poliției Române poate fi sinonim cu centrul de debriefing, însă a acuzat modul în care s-a făcut comunicarea între instituții.


Grupul de firme Manhattan, cu sediul în Bdul Poligrafiei din Bucureşti, ar fi fost cartierul general al afacerilor necurate pe care Omar Hayssam le-ar fi avut în România, iar prin mânile sale ar fi trecut sute de milioane de euro.

Sirianul are de ispăşit pedeapsa de 20 de ani pentru terorism, alături de alte două condamnări definitive, fiind cercetat şi de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un alt dosar penal.

Omar Hayssam este judecat de Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia de delapidare, prejudiciul în acest caz fiind de aproape 80 de milioane de lei. Potrivit procurorilor, sirianul se mai face vinovat şi de evaziune fiscală, cu o pagubă de aproape 5 milioane de dolari. În Dosarul „Bucovina”, este acuzat şi de spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 17 milioane de lei.

Procurorii DIICOT susţin că Omar Hayssam, fratele său şi alţi doi oameni de afaceri au transferat uneia dintre firmele sale fantomă Fabrica de îmbuteliere de apă minerală Bucovina din Vatra Dornei. Acelaşi traseu l-a avut şi fabrica de sucuri Rio din Timişoara.

Nu este singurul dosar de acest gen. Un oraş întreg a avut de suferit de pe urma falimentului societăţii Foresta Nehoiu, cumpărată de Omar Hayssam în 2000. La începutul anilor 90, în fabrica de cherestea din oraşul de pe Valea Buzăului lucrau 3000 de oameni. Procurorii spun că omul de afaceri a pus la cale o reţea de firme căpuşă prin care prelua pe sume nesemnificative activele firmei din Nehoiu, în timp ce datoriile acesteia către stat creşteau.

În 2010, Omar Hayssam a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul „Foresta Nehoiu pentru bancrută frauduloasă şi constituire de grup criminal organizat. În acelaşi dosar a fost judecat şi fratele sirianului, Mohamad Omar, care a primit doi ani de închisoare.

În 2005, poliţiştii de la Crimă Organizată l-au cercetat pe sirian şi în Dosarul „Volvo”, în care omul de afaceri a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a înşelat mai multe firme cu aproape două milioane de euro. El a cumpărat în leasing mai multe utilaje pe care le-a trimis în Siria şi Egipt. Potrivit anchetatorilor, nu a mai plătit nici un ban pentru ele.

Omar Hayssam mai este cercetat penal într-un dosar privind privatizarea Întreprinderii de Piese Radio Băneasa. Anchetatorii spun că a depus mai multe acte false pentru ca una dintre firmele controlate de el să se poată înscrie astfel la licitaţia pentru privatizarea companiei.

Declaraţiile sirianului pot duce şi la redeschiderea dosarului de trafic de armament în care a mai fost cercetat anterior.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate