Internetul, supapa de libertate pentru persoanele publice anchetate sau condamnate în marile dosare

Data publicării:
Udrea elena mfax-2

Chiar și din arestul poliției, Elena Udrea e o prezență constantă pe rețelele de socializare. Dacă înainte de reținere nu trecea o zi fără vreun interviu dat în presă, acum fostul ministru se apără de acuzații în mediul virtual.

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea: Cine face aceste postări? Persoane din echipa dumneai. Ea nu are acces la internet și nici la telefon mobil.

Elena Udrea are totuşi acces zilnic la telefon, aşa cum a anunţat tot pe pagina de Facebook, prin intermediul căruia transmite echipei sale de comunicare tot ceea ce are de spus.

Mesajele pe care le vedeţi pe pagina mea de Facebook sunt postate de echipa de comunicare şi sunt transmise prin intermediul telefonului, la care am acces zilnic, în mod legal, precum toţi ceilalţi care se află în arest. În perioada următoare, voi desemna un purtător de cuvânt.

Dar postările și interviurile i-au supărat pe procurori și judecători, iar din motivarea arestării Elenei Udrea reiese că magistrații au considerat că mesaje au avut alt scop.

Explicațiile date de inculpată în mass-media se constituie în tot atâtea indicații către martorii și inculpații din dosarul respectiv, în special către Dorin Cocoș, privind poziția procesuală pe care inculpata ar dori ca acesta să o adopte, legat de acele sume de bani și mai ales de faptul că dorește ca acesta să o susțină în denunțul formulat împotriva unui șef de serviciu secret român.”, se arată în motivarea arestării Elenei Udrea

Și Adrian Sârbu a ales să comunice cu publicul chiar și după ce a fost încătușat.

Adrian Sârbu: Acestea sunt cătușele. Mai departe există un comunicat pe care l-am dat și îl puteți citi.

În timp ce era transportat sub escorta poliției spre arest, agenția de presă deținută de Adrian Sârbu publica un comunicat de presă. Ulterior, avocatul a explicat că însuși Adrian Sârbu a scris acele rânduri. Se întâmpla cu câteva ore înainte de audieri, iar angajații au primit ordin să publice materialul doar dacă el va fi reținut.

Sorin Roșca Stănescu, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare în dosarul Rompetrol, și-a păstrat obiceiul de a scrie editoriale chiar și din pușcărie. Periodic, acesta își actualizează blogul cu opiniile persoanele despre subiectele momentului. La fel procedează și Dan Voiculescu, care nu ezită să ofere detalii despre procesele în care este implicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”