Sari la conținut

Ioan Becali a fost eliberat condiţionat

Fostul impresar Ioan Becali, condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care este acuzat că i-a dat mită fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători, a fost eliberat condiţionat și a ieșit din penitenciar.

ACTUALIZARE. Ioan Becali a ieșit din penitenciar.


Tribunalul Ialomiţa a decis, miercuri, să respingă ca nefondată contestaţia formulată de DNA împotriva deciziei Judecătoriei Slobozia, din data de 5 martie 2018, prin care Ioan Becali putea fi liberat condiţionat. Tribunalul a decis, astfel, să menţină decizia dată atunci de Judecătoria Slobozia, sentinţa fiind definitivă.

Fostul impresar a fost încarcerat în 20 februarie 2018, dupa ce instanţa supremă l-a condamnat definitiv în dosarul mitei pe care a dat-o fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a-l achita în dosarul Transferurilor, iar în 15 martie Judecătoria Slobozia a decis eliberarea lui condiţionată.

Ioan Becali este încarcerat la Penitenciarul Slobozia.

În 20 februarie 2018, magistraţii instanţei supreme au decis condamnarea la cinci ani şi opt luni de închisoare a lui Victor Becali, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, în timp ce Cristian Borcea a fost achitat, în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au dat mită aproape 200.000 de euro fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. La rândul său, Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare. Alături de Cristian Borcea, au fost achitaţi şi avocaţii Antonie Iorgovan şi Daniel Petre.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în februarie 2016, pe Geanina Terceanu pentru luare de mită, pe cei trei oameni de fotbal pentru dare de mită şi pe cei doi avocaţi pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul în care Borcea şi fraţii Becali fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală privind transferurile unor jucători.

Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul ar fi primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.

Din banii primiţi, magistratul a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe.

Avocaţii Iorgovan şi Petre au fost audiaţi în calitate de martori în legătură cu faptele de care sunt acuzaţi Terceanu şi respectiv cei trei oameni de fotbal în acest dosar, ocazii cu care aceştia au făcut afirmaţii mincinoase, potrivit procurorilor.

În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare, în cazul inculpaţilor. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristi Borcea, la câte şapte.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.

În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel Bucureşti, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.

Sursa: News.ro

Etichete: dosarul transferurilor , eliberare conditionata , ioan becali , Giovanni Becali , decizie tribunal

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale