Sari la conținut

Ioan Cupșa: România ar putea pierde dreptul de vot în Consiliul European

Deputatul PNL Ioan Cupşa a declarat miercuri, în contextul afirmaţiilor prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, că România şi-ar putea pierde dreptul de vot în Consiliul European, el atrăgând atenţia Guvernului să nu adopte o ordonanţă de urgenţă privind impunitatea demnitarilor în cazul pedepselor pentru fapte de corupţie, scrie Agerpres

„Statul de drept este construit şi îşi găseşte legitimitatea în apărarea drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale. Ceea ce fac cei aflaţi acum la guvernare subminează tocmai acest stat de drept, ne afectează drepturile şi libertăţile noastre. Fiecare dintre interesele noastre legitime pot fi afectate ca urmare a felului în care ei îi protejează pe cei corupţi şi a felului în care protejează fenomenul corupţiei din România.

Este foarte grav ceea ce se întâmplă. Traducând (...), ameninţarea lui Frans Timmermans, mai precis a Comisiei Europene, înseamnă că alături de Polonia, probabil în perioada imediat următoare, pentru că Frans Timmermans vorbea de zile, nu de luni sau o perioadă oarecare de timp, ne vom regăsi pe lista ţărilor în legătură cu care se va activa articolul 7, adică ne vom pierde probabil dreptul de vot în Consiliul European şi pe mai departe urmările vor fi grave pentru fiecare cetăţean.

Liviu Dragnea probabil va scăpa, în 15 aprilie are un termen la ÎCCJ, probabil un ultim termen, şi are nevoie de această ordonanţă de urgenţă care să îi asigure impunitatea. (...) Guvernul nu trebuie să ne mai ofere astfel de garanţii, adică să iasă Viorica Dăncilă să ne spună public că nu se întâmplă acest lucru, pur şi simplu nu trebuie să se întâmple acest lucru. În perioada următoare de timp, la fel şi în viitor ar trebui ca acest Guvern de incompetenţi să nu ia o astfel de ordonanţă de urgenţă”, a spus Cupşa, la Parlament.

El a arătat că au existat critici cu privire la statul de drept şi din partea SUA.

„Disperarea şi lipsa de scrupule a domnului Liviu Dragnea pune în pericol România, ne vulnerabilizează pe fiecare dintre noi. (...) În Comisia Europeană s-a făcut o analiză a ceea ce se întâmplă în România în legătură cu lupta împotriva corupţiei, împotriva fenomenului infracţional şi au ajuns la o concluzie pe care niciunul dintre noi nu ne-o dorim.

Dacă acest Guvern iresponsabil condus de Liviu Dragnea va adopta o ordonanţă de urgenţă care va genera o cvasi-imunitate a demnitarilor publici în faţa pedepselor pe care ar trebui să le suporte ca urmare a săvârşirii unor fapte de corupţie Comisia va lua măsuri dure. Aceasta este declaraţia lui Frans Timmermans. (...) România se aşează în relaţiile internaţionale pe trei suporţi foarte serioşi, foarte importanţi: apartenenţa la UE şi NATO şi Parteneriatul strategic cu SUA.

Fiecare dintre aceşti parteneri suport ai României în relaţiile internaţionale ne-a atenţionat săptămâna trecută, precum şi azi, că ceea ce urmează să se întâmple, ceea ce ar dori Dragnea să se întâmple este complet nepotrivit, vulnerabilizând astfel poziţia României în lume”, a mai afirmat deputatul PNL.

Comisia Europeană a avertizat miercuri România să revină pe calea unui proces de reformă în Justiţie „corect” şi „să se abţină de la orice măsuri care ar însemna regres” în privinţa statului de drept.

„România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect, asta înseamnă paşi înainte, nu înapoi, şi înseamnă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor care s-au realizat în ultimii ani”, a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

Etichete: comisia europeana , PNL , Ioan Cupșa , oug pe codurile penale

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale