Ion Iliescu, în dezacord cu Victor Ponta: Nu cred că Adrian Năstase a fost condamnat politic

Data publicării:
ION ILIESCU-MEDIAFAX 2

 

În plus, într-o declaraţie pentru Digi24, preşedintele de onoare al PSD mai este de părere că lui Adrian Năstase nu-i poate fi păstrată la infinit funcţia de şef al Consiliului Naţional.

Reporter: Credeţi că este posibil să fie implicat Traian Băsescu, direct sau indirect?

Ion Iliescu: Nu cred, nu. E vorba de starea generală de funcţionare a structurilor Justiţiei. Nu cred că e vorba de intervenţia lui personală pe aşa ceva.

Reporter: Are dreptate Adrian Năstase când spune că USL nu s-a preocupat suficient pentru a asigura o justiţie independentă?

Ion Iliescu: Eu îl înţeleg și pe Adrian Năstase, se simte nedreptăţit. Dar lucrurile trebuie privite cu echilibrul necesar.

Reporter: Credeţi că ar mai trebui ca PSD să-i păstreze şefia Consiliului National, ţinând cont că are drepturile electorale interzise pentru cel puţin cinci ani?

Ion Iliescu: Nu numai, nici nu poate să-și exercite această funcţie.

Fostul preşedinte a declarat anterior pentru RFI că situația în care se află Adrian Năstase este un coşmar: „Sper să se încheie acest coşmar, care este şi nedrept pe de o parte. Altminteri, sigur, fiecare răspunde de faptele lui, dar e o chestiune care într-adevăr a devenit agasantă şi pentru omul în cauză şi pentru climatul general şi pentru încrederea în instituţii".

„E nedrept pentru Adrian Năstase, în sensul încercărilor la care este supus, nu întotdeauna meritat. Vorba aia, a fost o dată o încercare, eliberat, din nou reîncarcerat. A devenit simbolul corupţiei în România? Mi se pare că e cam exagerată treaba asta! (...) Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti. Repetarea acestei chestiuni după câteva luni de încarcerare devine supărătoare", consideră Ion Iliescu.

Întrebat dacă personal crede că Adrian Năstase este condamnat politic, Ion Iliescu a răspuns: „Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor. Nu vreau să dau nici un fel de aprecieri de valoare din acest punct de vedere".

Ion Iliescu îl descrie pe Adrian Năstase drept cel mai bun prim-ministru din ultima perioadă: „Eu cred că a fost cel mai bun prim-ministru din toată această perioadă, cel mai eficient, cu o capacitate apreciată de organizare, de coordonare, de eficienţă a structurilor guvernamentale. Altminteri, sigur, fiecare are limitele lui. Vă amintiţi că şi eu am avut ieşiri critice la adresa Guvernului şi a funcţionării echipei guvernamentale, dar totuşi, a fost cea mai bună echipă guvernamentală şi el, cel mai eficient prim-ministru (...). De aceea, toate lucrurile trebuie judecate cu echilibru şi cu măsură".

Rugat să comenteze declaraţiile premierului Victor Ponta, care vorbea de un dosar politic, Ion Iliescu a răspuns: „Este aprecierea domnului Ponta şi are probabil argumentele lui. Altminteri, sigur, apare pentru orice privitor din afară agasantă această chestiune, modul în care a fost tratat şi executat ca să spunem aşa domnul Năstase".



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani