Jaf de proporții la o bancă din Iași. Cum au fost furați 425.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
euro bancnote teancuri bani crop getty
FOTO: Getty Images

Doi angajați ai BRD din Iași sunt acuzați că au furat peste 2 milioane de lei din tezaurul băncii. Mai mult, ei au reușit să iasă din bancă cu banii cash. Aceștia sunt cercetați sub control judiciar, relatează Ziarul de Iași.

euro bancnote teancuri bani crop getty
Foto: Guliver/Getty Images

Cei doi angajați ai băncii au fost reținuți la finalul săptămânii trecute și acum sunt cercetați sub control judiciar. Ei sunt acuzați de delapidare după ce ar fi furat peste 2 milioane de lei în perioada 2014 - 2017.

În tot acest timp, cei doi gestionari au reușit să-și ascundă urmele modificând etichetele de pe sacii cu bani sau manipulând datele din sistemul informatic al băncii.

BRD a descoperit neregulile anul trecut și a sesizat autoritățile, care au început la acel moment ancheta in rem. Aceștia au fost prinși când reprezentanţii băncii au vrut să alimenteze cu bani mai multe bancomate.

Ei au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior eliberați, fiind cercetați sub control judiciar timp de 60 de zile.

BRD: „Niciun client nu a fost afectat de acest eveniment”

Într-un răspuns pentru „Ziarul de Iaşi“, reprezentanţii BRD au trasmis că acest eveniment nu a afectat niciun client al băncii.

„Cercetarea penală are într-adevăr la bază o sesizare formulată de bancă. În privinţa măsurilor luate, banca a remodelat respectivul flux de lucru, independent de frauda în speţă, ceea ce face imposibilă, în prezent, producerea unei situaţii similară celei prezentate organelor de cercetare penală. Precizăm că fapta penală sesizată nu are nicio legatură cu relaţia client-bancă, şi că niciun client nu a fost afectat de acest eveniment”, a precizat Traian Traicu, şeful departamentului media din cadrul BRD.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri