Plenul CSM respinge solicitarea de sesizare a IJ privind prezența șefei DNA la dezbaterile GDS

Data actualizării: Data publicării:
judecatoarea gabriela baltag_agerpres_6676786
Foto: Agerpres

Judecătoarea Gabriela Baltag a cerut miercuri, în plenul CSM, sesizarea Inspecției Judiciare pentru a se verifica dacă prezența procurorului-șef al DNA și a altor magistrați la dezbaterile organizate de Grupul pentru Dialog Social, în care s-au discutat aspecte cu caracter politic, respectă obligațiile statutului. Ulterior, CSM a respins această cerere.

judecatoarea gabriela baltag_agerpres_6676786
Foto: Agerpres

Actualizare 13:00. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea judecătoarei Gabriela Baltag.

În acest context, judecătorul Bogdan Mateescu a precizat că și el a fost invitat la eveniment, iar discuțiile au vizat aspecte legate de legile Justiției.

„Mă număr printre cei invitați. (...) Discuția noastră, pledoaria noastră a vizat exclusiv aspecte tehnice legate de consecințele legilor Justiției, menționate în avizul negativ pe care CSM l-a dat. Nu am nicio problemă, poate să fie sesizat oricine, nu am participat la dezbateri cu caracter politic. Nu voi participa niciodată, nici măcar indirect. (...) Chiar după ce am văzut lista de invitați am ales să rămân, pentru că mi se pare corect public și asumat să transmit mesajul CSM în legătură cu legile Justiției și am încercat să expun lucruri pe care eu, personal, le consider dăunătoare, chiar dacă unele dintre ele nu au prezentat interesul la care mă așteptam. (...) Cred că fiecare judecător sau procuror știe să își mențină echilibrul aparent și pe fond în legătură cu întâlnirile în care participă și să nu intre în discuții, să nu alimenteze sub nicio formă acele discuții care pot avea o altă tentă decât limita pe care o permite cadrul deontologic”, a spus Bogdan Mateescu, potrivit Agerpres.

La rândul său, judecătoarea Andreea Chiș a precizat că la dezbatere au fost invitați toți membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

„Când am primit această invitație, am întrebat cine sunt cei invitați și am aflat că toți membrii CSM au fost invitați să participe la această dezbatere. Eu v-am comunicat doamnă președinte (Mariana Ghena, președintele CSM — n.r.) că intenționez să particip la această dezbatere. Rezultă din înregistrare că au fost invitați și membrii Comisiei speciale care a redactat draftul pe actul normativ, însă nu au venit. A fost invitat și ministrul Justiției, însă n-a venit. (...) Consider important să ne asumăm ce spunem. N-am făcut decât să exprim poziția majorității exprimată prin avizul negativ. Nu m-am abătut sub nicio formă de la alte exprimări publice, întotdeauna am anunțat președintele. Nu am încălcat absolut cu nimic profesia de magistrat, nu mă tem de nicio cercetare a Inspecției Judiciare”, a subliniat Andreea Chiș.


„Am vizualizat o întâlnire la un grup de dialog social. Am văzut că au participat și magistrați. Eu am văzut, mărturisesc, partea de final. Aș dori să pun în discuție efectuarea de către Inspecția Judiciară de verificări cu privire la ce am putut vedea eu. Înțeleg că au văzut foarte mulți magistrați care m-au întrebat cum putem să tolerăm acest aspect, prezența procurorului-șef al DNA, doamna Kovesi, și înțeleg și a altor magistrați. Nu pot să spun exact pentru că nu știu dacă au fost sau nu. Să verifice Inspecția Judiciară prezența și participarea la discuții cu caracter politic, pentru că discutarea unor aspecte de proteste și de ieșit în stradă, de unirea forțelor opoziției și de cenzură nu știu în ce măsură respectă sau nu obligațiile și rigorile statutului de magistrat”, a declarat Gabriela Baltag, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a participat marți la o dezbatere pe legile Justiției, organizată de Grupul pentru Dialog Social și Revista 22.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri