Judecătoarele care au anulat pedeapsa lui Dinel Staicu în dosarul BIR, urmărite penal

Data publicării:
DINEL STAICU-MFAX

 

DNA precizează, într-un comunicat de joi, că judecătoarele sunt urmărite penal pentru abuz în serviciu.

Cele trei au calitatea de suspect.

Urmărire penală a fost declanşată în urma unei decizii de admitere a contestaţiei în anulare depuse de Nuţu (fost Staicu) Dinel.

„În calitate de judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti, cele trei şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu prilejul emiterii deciziei penale nr. 381/22.02.2012. Decizia viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Nuţu (fost Staicu) Dinel faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de şapte ani”, precizează DNA.

Procurorii anticorupţie susţin că astfel, Dinel Staicu „a obţinut un avantaj patrimonial, constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 lei, către Banca Internaţională a Religiilor. (...) Efectele aceleiaşi hotărâri judecătoreşti s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului Nuţu (fost Staicu) Dinel, căruia i s-a anulat obligaţia de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,în formă continuată", se mai arată în comunicat.

La admiterea contestaţiei în anulare, explică DNA, cele trei judecătoare au invocat autoritatea de lucru judecat, respectiv că, anterior pronunţării definitive a pedepsei de condamnare a lui Staicu de către Curtea de Apel Bucureşti, o altă instanţă de judecată , respectiv Curtea de Apel Craiova, ar fi pronunţat o decizie opusă, favorabilă condamnatului, pentru aceleaşi fapte.

DNA a contrazis acest fapt susţinând că hotărârile judecătoreşti ale celor două instanţe (Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova ) nu privesc aceeaşi faptă, singura legătură dintre ele fiind numele acuzatului.

DNA mai informează că judecătoarelor li s-a adus la cunoştinţă, luna aceasta, calitatea de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Într-un alt dosar, Veronica Cîrstoiu este judecată, în stare de arest, pentru fapte de corupţie, împreună cu fiul său, Florin Cergan, Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri