Sari la conținut

Judecător: ISU primea sponsorizări de la firmele pe care le controla

 

Astfel a motivat judecătorul militar decizia prin care George Matei Petrică a fost arestat preventiv, iar Antonina Radu, plasat în arest la domiciliu.

Cei doi angajaţi ISU au fost acuzaţi de abuz în serviciu legat de controalele făcute în clubul Colectiv, dar nedeclarate superiorilor.

Totodată, judecătorul militar a apreciat că este greu de crezut că inspectorii ISU sau o instituţie de stat care beneficiază de sponsorizări din partea unor firme private ar putea să îi sancţioneze drastic pe agenţii comerciali dacă ar găsi nereguli.

Patronii clubului, audiaţi de procurorii militari, au spus că nu le-au dat bani celor doi când au venit să verifice clubul.

Magistratul a subliniat că procurorii ar trebui să se uite cu atenţie la superiorii ierarhici ai celor doi angajaţi ISU pentru a putea completa tabloul responsabililor pentru incendiul din Colectiv.

Decizia a fost contestată de toate părţile din dosar – angajaţi ISU şi DNA, procurorii cerând ca şi Antonina Radu să fie arestată preventiv.

Șefii știau?

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ar fi primit sponsorizări de la firmele pe care le controla. Informaţia apare în motivarea instanţei la decizia de arestare a doi angajaţi ISU, vizaţi în ancheta Colectiv. Potrivit judecătorilor, practica era cunoscută de şefi. În acest context, Tribunalul Militar consideră că este greu de imaginat că firmele care sponsorizau masiv ISU erau controlate obiectiv şi, eventual, sancţionate în cazul unor nereguli.

Cei doi angajaţi ai ISU sunt acuzaţi că ar fi închis ochii la neregulile pe care le-au găsit în Colectiv şi că nu le-au raportat superiorilor că au fost de mai multe ori să verifice clubul. Patronii de la Colectiv, audiaţi de procurorii militari, au spus că nu le-au dat bani celor doi inspectori. La dosar sunt însă documente care arată că instituţia strângea sponsorizări de la operatorii economici.

Este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU, cum se poate vedea din dosarul de urmarire penală, va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparținând acestei instituții masiv sponsorizate și eventual sancționat drastic de aceștia”, se arată în motivarea Tribunalului Militar.

Informaţia apare în motivarea deciziei Tribunalului Militar, prin care fostul inspector ISU George Petrică a fost arestat preventiv, iar colega sa, Antonina Radu, a fost plasată în arest la domiciliu. Sponsorizările despre care vorbesc judecătorii au fost recunoscute de alţi angajaţi ISU, care au fost audiaţi în ultimele zile de procurori, iar mărturiile lor se regăsesc la dosar.

Magistratul care a decis arestarea inspectorilor care au verificat clubul Colectiv a subliniat că procurorii ar trebui să se uite şi la superiori ierarhici ai celor doi angajaţi ISU.

„Practica încetăţenită ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi, practică existentă la scară largă la diferite instituţii de control, nu putea să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi inculpaţi”, se spune în motivarea Tribunalului Militar.

Digi24 a cerut un punct de vedere de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Până în acest moment ISU nu a raspuns solicitării.  

Etichete: club , ancheta , judecator , arest , ISU , decizie , verificări , abuz serviciu , colectiv , inspectori ISU

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale