Judecătorii din Dolj fac grevă

Data publicării:
greva judecatori craiova

Supărare mare pe treptele Tribunalului Dolj şi ale Judecătoriei Craiova. Venite să-şi caute dreptatea în instanţă, zeci de persoane au făcut cale întoarsă după ce procesele în care erau implicate au fost amânate deoarece magistraţii sunt în grevă.

Justiţiabilii au bătut degeaba drumul până la Tribunal sau Judecătorie. Cei mai supăraţi sunt cei care au venit din localităţile judeţului.

S-a amânat peste o lună, acum iar ne plimbăm pe banii noştri, timp pierdut, nervi făcuţi”, spune unul dintre împricinaţi.

Nu m-a anunţat nimeni. Se amână pentru luna viitoare, să mai vin să mai plătesc alţi bani pe tren, pe avocat!”, spune altul.

Magistraţii speră că nemulţumirile lor - volumul mare de muncă, diferenţele salariale şi subfinanţarea sistemului – îşi văr găsi o rezolvare.

Dan Spânu, vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor: „Protestul continuă. S-a intrat în sala de judecată, s-au luat numai acele dosare care justificau urgenţa.”

Avocaţii consideră protestul întemeiat, dar ar fi preferat să se judece cauzele.

Laurenţiu Stanca, avocat: „Sunt nişte cerinţe întemeiate din punct de vedere legal, însă se va stabili cu reprezentanţii Guvernului dacă se acordă aceste sporuri sau nu.”

Vineri, reprezentanţii magistraţilor se întâlnesc la sediul CSM. În funcţie de rezultatul discuţiilor, fiecare Adunare a Judecătorilor de la instanţe va decide ce măsuri va lua în continuare. În total, peste 110 instanţe şi parchete din ţară au adoptat memorandumul de nemulţumiri ce urmează să fie pus pe masa ministrului Justiţiei, vinerea aceasta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri