Judecătorul care a citat copiii din "Grădiniţa groazei", în vizorul CSM

Data actualizării: Data publicării:
SEDIU CSM fara cer membricsm.ro

Magistratul constănţean Bogdan Arhip va răspunde în faţa plenului pentru judecători al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Inspecţia Judiciară a trimis acţiunea disciplinară la CSM şi a arătat că judecătorul a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată, privind modul şi calitatea în care au fost citaţi copiii din dosarul "Grădiniţa groazei".

SEDIU CSM fara cer membricsm.ro

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat, miercuri, acţiunea disciplinară în cazul judecătorului Alexandru Bogdan Arhip de la Judecătoria Constanţa pentru două abateri disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, anunţă oficiali ai IJ.

Judecătorii au reţinut că, în cazul primei abateri, magistratul constănţean a omis să verifice din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar, nu a pus în discuţie solicitările experţilor şi a refuzat să discute cererile acestora, a refuzat să pună în discuţia părţilor cererea formulată de una dintre acestea şi a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată cu privire la modul şi calitatea în care au fost citate persoane minore, precum şi în privinţa modului în care urma să se desfăşoare audierea.

În cazul celei de-a doua abateri, judecătorul Alexandru Bogdan Arhip a manifestat o atitudine improprie caracterului solemn al şedinţei de judecată, menţionează sursele citate.

Acţiunea disciplinară a fost transmisă Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză.

Oficialii CSM arată, pentru News.ro, că, până la momentul publicării acestei ştiri, CSM nu a înregistrat acţiunea Inspecţiei.

Jandarmeria Română a fost amendată cu 2.000 de lei, în 14 octombrie, prin decizia judecătorului Arhip pentru că jandarmii nu i-au adus pe minori în instanţă deşi au fost emise mandate de aducere pe numele acestora.

De asemenea, părinţii copiilor care ar fi fost agresaţi au fost amendaţi, în 23 septembrie, cu câte 500 de lei fiecare pentru că cei mici nu fost aduşi la Judecătoria Constanţa pentru a fi audiaţi, avocaţii părţilor civile formulând o nouă cerere de recuzare a magistratului care judecă acest caz.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară, în luna iulie, în cazul judecătorului Bogdan Arhip de la Judecătoria Constanţa, care judecă dosarul în care şase angajate ale grădiniţei "Micul Regat" din Constanţa sunt acuzate că au agresat mai mulţi copii.

"Mircea Aron, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita şi respectarea obligaţiilor profesionale de către domnul Bogdan Alexandru Arhip, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa", a anunţat CSM, în 12 iulie, precizând că a luat act de aspectele semnalate în presă referitoare la cazul "Grădiniţa groazei".

Părinţii copiilor au susţinut că la termenul din 8 iulie, judecătorul ar fi spus că dacă micuţii nu vin pentru a fi audiaţi, atunci vor fi aduşi în faţa instanţei cu mandat de aducere, iar avocaţii părinţilor au cerut recuzarea judecătorului din dosar.

Şase persoane de la grădiniţa privată "Micul Regat" din Constanţa sunt judecate la Judecătoria Constanţa pentru purtare abuzivă după ce i-ar fi agresat în mai multe rânduri pe copii. Totul a ieşit la iveală în urmă cu doi ani, după ce un părinte a observat că de câte ori se întorcea de la grădiniţă copilul său era speriat şi avea coşmaruri noaptea şi a decis să monteze într-o jucărie un aparat de înregistrare.

Ulterior, chiar pe imaginile de supraveghere ale grădiniţei private s-a putut observa cum copiii erau agresaţi de către femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de ei, fiind loviţi, ameninţaţi, iar unii părinţi au reclamat că celor mici li se adminstra vin pentru a dormi la prânz.

În urma plângerilor primite, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au început cercetări în acest dosar, la finalizarea cărora au decis trimiterea în instanţă a directoarei de la "Micul Regat", Eliza Pufleanu, şi a altor angajate ale grădiniţei: Cristina Alina Alma, Georgiana Vierescu, Larissa Victora Hercus, Irina Petre şi Cristina Manolache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri