Jurnaliștii Sky News, urmăriți penal. De ce susțin în continuare că reportajul este real

Data publicării:
SKY NEWS CROP GETTY

Jurnaliştii Sky News care au filmat reportajul, din care reieşea că la noi se face trafic cu arme de asalt, sunt aşteptaţi în România. Ei vor da declaraţii în ancheta începută de DIICOT, dacă procurorii din Regatul Unit vor da curs cererii procurorilor români. Jurnaliștii britanici insistă, în continuare, că reportajul este unul real. Mai mult, reporterul Stuart Ramsay a spus că a avut alături de el un consilier militar care l-a asigurat că armele prezentate de presupușii traficanți sunt de asalt. 

Reporterul Stuart Ramsay, cameramanul şi cel care le-a asigurat protecţia în România sunt acuzaţi de răspândire de informaţii false, o infracţiune la adresa securitaţii naţionale. Jurnalistul de la Sky News va fi informat oficial peste câteva zile, când procurorii noştri vor trimite colegilor din Regat cererea oficială, în care solicită trimiterea lui aici pentru audieri.

Reporterul a negat deja acuzaţiile.

Contactele noastre au dus spre un român care era membru al familiei unei bande de infractori. Nu am avut niciun motiv sa cred că nu era cine pretindea că e. Am avut cu mine un consilier militar, scuze, un fost militar, care era paznicul meu, care a fost soldat. A confirmat că armele erau arme militare şi oamenii cu care ne-am întâlnit aveau experienţă militară”, a spus Stuart Ramsay pe 9 august la Digi24.

 

Judecătorii de la Curtea de Apel București consideră ca reportajul fals despre traficanții de arme din România aduce prejudicii mari țării noastre.

„Toate aceste acţiuni pe teritoriul României sunt de natură a afecta securitatea naţională a statului român prin inducerea în eroare a autorităţilor europene, a populației din Europa și din România cu privire la posibilitatea autorităţilor de stat române de a gestiona contrabanda cu armament", se arată în motivarea Curții de Apel București.

Totuși, românii care au lucrat cu britanicii la acest reportaj confirmă falsul.

Mi-a scris pe o hârtie niște întrebări pe care eu urma să le transmit oamenilor mei. Întrebări la care ei ofereau şi răspunsurile. Ca să pară cât mai real acest documentar, ni s-a cerut acest lucru. Adică să fie mascaţi şi să poarte cât de cât haine militare”, a spus unul dintre suspecții români.

Cei doi români care au jucat rolul traficanţilor în filmare şi intermediarul sunt arestaţi deşi au încercat să convingă judecătorii că au fost şi ei traşi pe sfoară de reporterul britanic.

„Inculpaţii nu pot invoca propria naivitate şi convingerea sinceră a participării într-un film în contextul în care toată modalitatea de desfăşurare a filmării le putea crea măcar suspiciuni asupra naturii reale a acesteia. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată uşurinţa acceptării rolurilor atribuite”, potrivit CAB.

Toate armele prezentate drept arsenal de război, sunt, în realitate, arme de vânatoare, înregistrate legal la noi în țară. Au fost expertizate și nu fac obiectul unei contrabande. Nu s-au vândut”, a adăugat unul dintre românii din reportaj. 

Între timp, la echivalentul britanic al Consiliului Naţional al Audiovizualului s-au strâns aproape 200 de plângeri împotriva televiziunii Sky News.

Sunt sigur ca OFCOM examinează cu atenție toate plângerile. Decizia aparține lor, ce vor face în continuare”, a spus amabsadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell.

Ancheta a început după ce postul de televiziune Sky News a difuzat un reportaj din care rezulta că în România traficanţii vând arme militare aduse din Ucraina. Jurnaliştii au lăsat impresia că puştile de asalt ar putea ajunge inclusiv în mânile teroriştilor.

Citiți și:
Scandalul Sky News 185 de plângeri analizate de CNA-ul britanic
„Traficanţii” de arme care apar în reportajul Sky News au fost lăsaţi în libertate
Reportaj înscenat. Mărturia românului care l-a ajutat pe Stuart Ramsay 
Reportajul Sky News | Dan Mihalache: S-ar putea să fie şi implicaţii care ţin de geopolitica zonei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri