Klaus Iohannis scapă de sechestrul asupra bunurilor familiei. Cererea ANAF în cazul datoriilor la stat a fost respinsă

Data publicării:
Klaus Iohannis și soția sa, Carmen.
Klaus Iohannis și soția sa, Carmen. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, joi, solicitarea ANAF de instituire a sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale familiei preşedintelui Klaus Iohannis. Decizia pronunţată de instanţa de judecată este definitivă.

  „Admite ca fondate apelul principal declarat de reclamantul statul român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi apelul incident declarat de intimaţii Iohannis Klaus-Werner şi Iohannis Carmen-Georgeta, împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 20 noiembrie 2025 pronunţate de Tribunalul Sibiu, Secţia I Civilă, în dosarul civil nr. 2405/85/2025, pe care o anulează în tot şi procedând la judecarea cererii cu evocarea fondului de către instanţa de apel: Respinge ca neîntemeiată cererea de instituire a sechestrului asigurator formulată de reclamantul STATUL ROMAN prin Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Braşov. Fără cheltuieli de judecată”, este minuta emisă joi de Curtea de apel Alba Iulia.
 
Oficiali ai instanţei au subliniat că cererea de instituire a sechestrului asigurător a fost respinsă, decizia fiind definitivă.
 
Surse din cadrul instanţei, citate de News.ro, au explicat că nu doar ANAF, în numele statului român, ci şi familia Iohannis a atacat cu apel sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu de respingere a instituirii sechestrului asigurător, apelul incident formulat de soţii Iohannis având legătură cu unele dintre consideraţiile reţinute de Tribunalul Sibiu în soluţia pronunţată. Admiterea apelurilor, atât a apelului formulat de statul român, cât şi şi a celui formulat de soţii Iohannis, are, aşadar, legătură cu unele considerente care se regăsesc în decizia Tribunalului Sibiu.
 
Tribunalul Sibiu a respins, în noiembrie anul trecut, solicitarea ANAF de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor lui Iohannis şi ale familiei sale, pentru a se garanta recuperarea sumelor cuvenite statului, pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Familia fostului preşedinte a refuzat să plătească voluntar banii, după ce a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţa, în luna noiembrie 2025, că a înregistrat, în numele statului român, la Tribunalul Sibiu, o acţiune prin care solicita ca fostul preşedinte Klaus Iohannis să fie obligat să achite despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Fiscul a mai cerut instanţei instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestuia şi a familiei sale, pentru a se garanta recuperarea sumelor cuvenite statului, în condiţiile în care pârâţii au refuzat să plătească de bunăvoie.

„Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”, se arăta într-un comunicat de presă al ANAF.

Potrivit sursei citate, având în vedere că „pârâţii au refuzat plata voluntară”, în cadrul acţiunii s-a solicitat instanţei şi „instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului”.

Cererea de instituire a sechestrului a fost, însă, respinsă de Tribunalul Sibiu.

La începutul lunii octombrie a anului trecut, ANAF anunţa că a preluat, în condiţiile legii, o jumătate din imobilul din Sibiu deţinut de Klaus Iohannis până în 2015. „Foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul AJFP Sibiu în spaţiu, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei”, explica ANAF.

Instituţia preciza că imobilul deţinut până în 2015 de fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost preluat în baza unei moşteniri vacante „culese” de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.

Tribunalul Sibiu a admis marţi cererea Administraţiei Finanţelor Publice privid cealaltă jumătate a imobilului din centrul oraşului care a aparţinut soţilor Iohannis şi pentru care trebuie recuperaţi banii din chirii.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Thalia, trup de zeiță într-o rochie super mulată, cu un decolteu amplu, realizată de o româncă. Cât costă...
Film Now
Brendan Fraser şi Rachel Weisz revin cu "Mumia 4". A fost anunțată dată când filmul intră în cinematografe
Adevarul
„Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul...
Newsweek
Grindeanu anunță bani în plus la pensie și eliminarea CASS. „Austeritatea s-a încheiat”.
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Gestul făcut de soția lui James Van Der Beek la scurt timp după moartea lui. Prietenii lor se tem că e...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online