Kovesi, despre decizia CC la legea Big Brother: Ne afectează în cauzele cu fapte de corupţie istorice

Data publicării:
crop kovesi

"În primul rând, decizia (Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţională a legii de reţinere a datelor personale) are putere de lege, cu efect pentru viitor. Va trebui să o aplicăm. Am făcut şi noi o analiză asupra modului în care ea trebuie interpretată şi aplicată. Motivarea este extrem de amplă, merge foarte mult în detaliu, chiar până la elemente de cum magistraţii trebuie sau nu să folosească probe. Pot doar să spun că această decizie ne va afecta destul de mult activitatea, în special pentru faptele de corupţie istorice, cum le denumim noi, adică fapte de corupţie care s-au petrecut în decursul anului anterior, spre exemplu, sau în decursul anilor anteriori, şi este extrem de dificil să mai obţinem astfel de informaţii", a spus Codruţa Kovesi, la conferinţa "Towards a Gold Standard in Governance, Transparency and Anti-Corruption in Post-Communist Societies", scrie Mediafax.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a arătat însă că pentru cauzele care sunt în investigare în acest moment sau pentru viitor, decizia CC nu creează probleme.

"Apreciez că noul Cod de Procedură Penală oferă suficiente garanţii pentru modul în care se utilizează şi se folosesc aceste informaţii, însă pentru cazurile de corupţie care s-au săvârşit anterior, sigur va fi o problemă", a adăugat Kovesi.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri