Laura Ştefan: Mesajul premierului a fost extrem de confuz

laura stefan

Expertul anticorupţie Laura Ştefan consideră că mesajul premierului a fost extrem de confuz. „Prorogarea nu rezolvă nimic. Prorogarea înseamnă prelungirea termenului de intrare în vigoare, e o nouă invitaţie pentru a protesta până la lămurirea acestei probleme”, a arătat Laura Ștefan într-o discuție cu reporterul Digi24.

„De cele mai multe ori e mai greu să repari ceva decât să strici, sunt surprinsă de confuzia care încă pare să domnească la Guvern cu privire la ceea ce au de făcut”, a menționat Laura Ștefan.

Ea s-a declarat îngrijorată că executivul pare a dori să ia o decizie duminică, dar nimeni nu a văzut niciun text al unui nou act normativ și nu se știe cum va arăta acesta. „Tare mă tem că va genera noi probleme în aplicarea practică. Cred că soluţia ar fi să scrie actul normativ, să îl publice în consultare publică, sigur că trebuie luată o decizie rapidă, înainte de intrarea în vigoare a acelor prevederi problematice din Codul penal, însă cred că e singura cale de reconstruire parţială măcar a încrederii în acest guvern, încredere care s-a pierdut complet. Tocmai de aceea nimeni din piaţă nu are încredere în mesajul pe care l-a dat premierul Grindeanu”, a punctat Laura Ştefan.

„Guvernul a stricat peste noapte conceptele care stăteau la baza justiției penale în anumite părți-cheie și acum soluția trebuie să fie una gândită și care să ne asigure că revenim la o situație cel puțin la fel de bună ca cea anterioară”, a arătat expertul anticorupție.

Abrogare, anulare, retragere

Termenul de retragere e un termen generic, folosit în limbajul comun, adică atunci când spui că retragi un act normativ, nu te referi exact la conceptele juridice care vor sta în spatele acestei măsuri pe care dorești să o iei, a explicat Laura Ștefan.

„Personal, cred că soluția la această problemă ar fi o abrogare a articolului I care privește prevederile din Codul penal, însă problema subzistă cu privire la celelalte articole din ordonanță și trebuie făcută o analiză foarte atentă cu privire la care dintre articolele celelalte trebuie să rămână, care trebuie să dispară, care trebuie rescris, care trebuie să revină la forma actuală din Codul de procedură penală și care trebuie să rămână în forma ordonanței, în cazul în care ordonanța a preluat formulări sugerate de Curtea Constituțională. 

Trebuie să privească cu foarte mare atenție, pentru că există două categorii de norme, norme care au intrat deja în vigoare și norme care n-au intrat în vigoare, iarăși alte două categorii - norme de procedură și norme de drept penal. Normele de procedură deja funcționează, au intrat în vigoare și se aplică de îndată. Lucrurile nu sunt deloc simple, dar soluții există”, spune Laura Ștefan.

„Trebuie lucrat cu oameni care se pricep și sper că nu va mai apărea vreo soluție miraculoasă, care vedem ce a generat”, a adăugat Laura Ștefan.

În ceea ce privește un proiect de lege care să pună în acord legislația cu ceea ce a cerut Curtea Constituțională și legislația europeană, Laura Ștefan spune că în principiu e un lucru bun, dar se pune problema încrederii că nu se vor încerca sub acest pretext introducerea altor prevederi dubioase. „Întrebarea este ce încredere putem să avem în dl. Șerban Nicolae, în dl. Nicolicea (n.r. - președinții comisiilor juridice din cele două camere ale Parlamentului), care vor conduce discuțiile în Parlament? Revin la această idee, pentru că de fapt în aceste zile asta s-a pierdut”, a încheiat Laura Ștefan.

Citiți și:  Expert anticorupţie: Prevederile penale care nu au intrat încă în vigoare pot fi abrogate

Judecător: Soluţia - o nouă OUG de abrogare a OUG 13 şi publicată în Monitor până în 10 februarie

ANALIZĂ: OUG, abrogare sau anulare? Ce a decis CCR în 1995 referitor la ordonanțe

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate