Premierul s-a răzgândit din nou: OUG 13 a fost abrogată pentru că diviza ţara

Data actualizării: Data publicării:
grindeanu guvern 170104_GUVERN_10_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La doar o zi după ce a declarat, la Bruxelles, că protestele l-au făcut să realizeze că adoptarea OUG 13 nu a fost decizia corectă, Sorin Grindeanu spune altceva. Invitat într-o emisiune de televiziune, premierul a afirmat, în această seară, că măsura nu a fost bine comunicată şi că „lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă”.

„Este un domeniu sensibil şi e foarte bine să fie aşa. Avem, totodată, nişte decizii obligatorii al Curţii Constituţionale şi care trebuie puse, conform legii, în 45 zile, în acord cu codurile penale. În acest moment, şi lucrul acesta se va întâmpla... Trebuie să existe o dezbatere şi îmi doresc asta. Îmi doresc o dezvbatere largă, transparentă, care să implice nu doar partidele politice, ci şi instituţii din domeniu, ong-uri, să ajungem la o formă care să fie în acord cu aceste decizii ale CCR”, a declarat Sorin Grindeanu. Premierul susţine că îi dăduse mână liberă ministrului Justiţiei (Florin Iordache – n.r.), cel care, de altfel, îi şi sesizase existenţa deciziilor CCR. Şi, mai spune că în deplasarea în SUA cu Liviu Dragnea nu a discutat cu şeful PSD despre viitoarea ordonanţă 13, deşi acest lucru s-a întâmplat imediat după şedinţa de Guvern prezidată de preşedinte şi în care acesta a atras atenţia asupra proiectului.

Pe de altă parte, Sorin Grindeanu revine la discursul conform căruia a fost o problemă de comunicare între Guvern – Ministerul Justiţiei, mai precis – şi opinia publică. „Orice premier îşi doreşte ca ţara pe care o guvernează cu echipa să fie o ţară care să meargă înainte, să fie stabilitate. Această măsură, acest OUG, nu a fost comunicată foarte bine. A fost un concurs de împrejurări, a dus la o anumită scindare. Eu, împreună cu Guvernul nostru, am hotărât să o abrogăm pentru că lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă”, a declarat premierul care nu mai susţine nici că decizia abrogării OUG 13 i-a aparţinut personal.

Citiţi şi:

Mărturisiri surprinzătoare ale premierului Grindeanu la Bruxelles

De la „avem voie” la „am greșit”. Cum și-a schimbat discursul premierul Grindeanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri