Sari la conținut
News Alert

Protest în Bucureşti: Marş de 4 ore şi peste 10 kilometri

Un marş uriaş a avut loc duminică seară, în Bucureşti. Aproape 50.000 oameni au ieşit în stradă pentru a contesta cele două proiecte privind graţierea şi modificarea codurilor penale, asumate personal de ministrul Justiţiei. Coloana de manifestanţi a plecat din Piaţa Universităţii, a mers la sediul CNA şi la Ministerul Justiţiei, iar apoi s-a dus în Piaţa Victoriei. Au fost atât de mulţi oameni încât coloana desfăşurată pe un sens de mers avea un capăt în faţa clădirii Guvernului şi pe celălalt încă la Universitate.

În doar câteva minute, mii de oameni au umplut Piaţa Universităţii.

Manifestant: Protestăm împotriva ordonanţelor de urgenţă

Reporter: Ce vă nemulţumeşte ?

Manifestant: Au vrut să fie adoptate pe ascuns, prin OUG, dar nu se justifică urgenţa.

Oamenii au început sa se strângă înainte de ora 17:00 în Piaţa Universitaţii. Discuţiile despre un nou marş împotriva celor doua ordonanţe pregătite de Executiv s-au purtat, întreaga săptămâna, pe reţelele de socializare.

În jurul orei 18:00, jandarmii şi poliţiştii au oprit circulaţia şi protestatarii au coborât pe carosabil. O uriaşă coloană, căreia i s-au lăturat pe parcurs alte mii de oameni, a plecat spre Piaţa Unirii.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24: Ultimii oameni au reuşit să plece din Piaţa Universităţii la mai bine de 45 de minute după ce primele persoane au pornit în marş.

Manifestantă: Mă nemulţumesc intenţiile lor. Încearcă să-şi scoată prietenii şi pe ei înşişi de la puşcărie. Ne umilesc.

Cristian Popa, reporter Digi24: Faţă de săptămâna trecută, protestatarii au schimbat traseul. S-au oprit la CNA, iar apoi s-au pus în mişcare la câţiva paşi distanţă, către ministerul Justiţiei.

Cristina Dediu, reporter Digi24: Grupul de protestatari s-a oprit pentru câteva minute în faţa Ministerului Justiţiei, unde a scandat împotriva ministrului şi a cerut demisia lui Florin Iordache.

Marşul a continuat pe Calea Victoriei, cu scandări împotriva Avocatului Poporului.

La nici o oră de când ultimul manifestant a plecat din Piaţa Universităţii către instituţiile din Piaţa Constituţiei, capătul coloanei a revenit la kilometrul zero al Capitalei. Noua destinaţie: sediul Guvernului.

Mulţi dintre cei aproximativ 50 de mii de oameni care au ieşit în strada au avut şi mesaje împotriva proiectelor iniţiate de Executiv. În jurul orei 21:00, mulţimea a ajuns la sediul Guvernului.

Manifestant: Vedem acum priorităţile, în ghilimele, ale guvernului Grindeanu şi ale PSD. În loc să se ocupe de autostrăzi, de centura Bucureştiului, ei se ocupă să-i scape de puşcărie pe toţi corupţii. Această iniţiativă nocivă de graţiere a corupţilor, de dezincriminare a abuzului în serviciu pur şi simplu distruge ţara.

Protestul s-a încheiat cu câteva minute înainte de ora 22:00.

Etichete: guvern , Bucuresti , protest , gratiere , ordonante , ministrul justitiei , florin iordache , coduri penale

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale