Sari la conținut
News Alert

SRI îl contrazice pe ministrul de Interne

Serviciul Român de Informații a precizat, joi noaptea, că a transmis informații cu privire la intențiile de deturnare a protestului din Capitală ministerului de Interne, secretarului de stat din cadrul Ministerului, IGPR-ului, Jandarmeriei și SPP-ului. Anterior, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că nu a primit informaţii că la protestele de miercuri ar fi urmat să aibă loc şi violenţe.

„Serviciul Român de Informaţii a acţionat potrivit competenţelor legale deţinute, datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituţiilor legal abilitate să intervină pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În această situaţie a existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Stefu Viorel şi Bogdan Despescu-IGPR, precum şi la nivelul Jandarmeriei şi SPP", a transmis SRI. 

SRI a atras atenția că nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestărilor grupărilor ultras, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la implicarea unor galerii în protestele de miercuri, dar, atunci când îi parvin informații le transmite mai departe instituțiilor competente. 

„Dacă se obţin date de interes pentru instituţiile cu atribuţii pe ordine publică acestea sunt furnizate cu celeritate, aşa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitală", se mai arată în comunicarea Serviciului.

Anterior, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că nu a primit de la serviciile de informaţii că la protestele de miercuri ar fi urmat să aibă loc şi violenţe.

Manifestaţia din Piaţa Victoriei - unde până la 150.000 de oameni au protestat faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea codurilor panele - s-a încheiat în jurul orei 23.30. În ultimele ore au avut loc incidente provocate de grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu diverse obiecte contondente, cu torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. Se vehiculează informația că agitatorii fac parte din galeriile echipelor de fotbal Dinamo şi Rapid. 

Trei jandarmi şi doi protestatari au duşi la spital în urma violenţelor.

Etichete: sri , proteste bucuresti , carmen dan , agitatori piata victoriei , agitatori protest bucuresti , ministra de interne

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale