T. Băsescu, dispus să le dea explicaţii protestatarilor. "Dar voi persevera"

Data actualizării: Data publicării:
basescu fb maini

Senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat joi că este gata să se întâlnească cu o delegație a celor care au protestat faţă de grațierea faptelor de corupție și să le explice că este nevoie ca oamenii politici să fie scoși de sub controlul instituțiilor de forță.

"Pentru oamenii care au ieșit în piață, dacă au o delegație de 10 oameni, eu sunt gata să discut cu ei, să le explic de ce niște poziții de scoatere a oamenilor politici de sub controlul instituțiilor de forță sunt necesare. Sunt deja 5 ani de când Parlamentul - și cel trecut, și cel actual - sunt aproape captive acestor instituții și trebuie scoși de sub control. Am făcut (în mandatele sale de președinte - n.r) instituții capabile să lupte cu corupția. Numai că aceste instituții au deviat, au ajuns să facă o vânătoare de oameni politici. Spre exemplu, din finanțarea campaniilor electorale, utilizând Codul penal, când de fapt exista o lege, 334/2006 republicată în 2010, care face din finanțările ilegale contravenție și obligația de a fi predați banii la bugetul de stat, dar nicidecum un act penal. Or, parchetele noastre, când vine vorba de anchetarea finanțării campaniilor, au ca țintă omul politic care a fost finanțat și de aici - dosare, când de fapt discutăm despre contravenții", a spus Băsescu, după ce senatorii juriști au respins un amendament care se referea la grațierea celor condamnați pentru abuz în serviciu.

Fostul șef al statului a spus că va persevera în încercarea de a impune amendamentul său referitor la abuzul în serviciu.

"Consider că abuzul în serviciu este un instrument de ținere sub control a clasei politice și cred că trebuia să intre pe lista de grațiere. Din păcate, au fost prea puține voturi pentru ca acest amendament să treacă, dar voi persevera, pentru că noi avem o definiție greșită a abuzului în serviciu, care face ca orice om politic să fie în riscul de a fi pus sub acuzare, ceea ce nu este în regulă", a explicat Băsescu, citat de Agerpres.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri