Liviu Dragnea, la Curtea Supremă. Are loc ultimul termen în dosarul angajărilor fictive

Data actualizării: Data publicării:
dragnea

Liviu Dragnea a ajuns în urmă cu puţin timp la Curtea Supremă. Acolo, dosarul în care preşedintele PSD este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual se apropie de final. Are loc ultimul termen, care a fost amânat după ce instanţa a admis cererea avocaţilor apărării de a verifica aplicarea în acest dosar a protocolului dintre DNA şi SRI.

Șeful PSD nu a făcut declarații când a ajuns la sediul ÎCCJ. Dragnea s-a prezentat în fața instanței pentru că președintele completului le-a pus în vedere părților din dosar, încă de la termenul anterior, să vină pregătite pentru concluzii, pentru ultimele dezbateri în acest caz.

Astăzi se va afla ce pedeapsă cer procurorii pentru cei opt inculpați din dosar, printre ei Liviu Dragnea și Bombonica Prodana, fosta sa soție, și desigur cum se apără aceștia în fața acuzațiilor care vizează în principal fapte de abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu, precum și acuzații de fals în documente oficiale, toate legate de angajarea timp de șapte ani, în cadrul de Asistență Socială și Protecția copilului din Teleorman, a două persoane care în realitate lucrau în acest timp la sediul organizației județene a PSD Teleorman, organizație condusă la acea vreme de Liviu Dragnea care era și președintele CJ Teleorman.

Sunt așteptate în acest dosar discuțiile prealabile despre acel răspuns din partea DNA în legătură cu protocolul dintre ministerul Public și SRI. În acest dosar, doi avocați au cerut precizări despre acest aspect.

Răspunsul de la DNA a venit în urmă cu cinci zile în care se precizează că SRI a contribuit la acest dosar, a colaborat cu procurorii sub două aspecte legate de acuzațiile din dosar, care însă nu au fost considerate probe.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri