Magistraţii anunţă că nu dau curs invitaţiei Vioricăi Dăncilă: "Independența justiției nu se negociază!"

Data actualizării: Data publicării:
20190222190204_OGN_5952-01protest magistrati Inquam Photos Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Magistraţii nu mai fac nicio concesie Guvernului. Anunţă că nu dau curs invitaţiei Vioricăi Dăncilă de a veni la negocieri la Palatul Victoriei luni. În refuzul categoric transmis Guvernului, cea mai mare organizaţie profesională a magistraților, arată că singura măsură acceptabilă este abrogarea de îndată a ordonanţei care bulversează sistemult judiciar.

Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi Asociaţia ”Iniţiativa pentru Justiţie” precizează că independenţa justiţiei nu se negociază şi că orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluţie aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului fiind abrogarea imediată şi în integralitate a actului normativ în cauză. Cele trei asociaţii fac apel la CSM să nu trimită reprezentanţi la discuţia propusă de către premierul Viorica Dăncilă.

Comunicatul integral al asociațiilor de magistrați: 

Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție”, având în vedere invitația publică lansată de dna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai asociațiilor profesionale ale magistraților de participare la discuții pe marginea legislației în domeniul justiției, formulează următoarele precizări:

Independența justiției nu se negociază! Orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia inițiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluție aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului (fie el și delegat) fiind abrogarea imediată și în integralitate a actului normativ în cauză.

Reiterăm faptul că Guvernul României și Parlamentul României au refuzat constant să ia în considerare argumentele și soluțiile constituționale prin care să respecte convențiile internaționale la care România a aderat, transmise în ultimii doi ani de corpul magistraților, care s-au opus inițiativelor legislative într- o majoritate covârșitoare (peste 90% dintre judecători și procurori), iar adoptarea unor modificări ale legislației privind organizarea judiciară, prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fără respectarea unor rigori minime de transparență decizională și fără consultarea reală și efectivă a corpului magistraților este contrară angajamentelor internaționale ale Statului român.

Înainte de a proceda la invitarea asociațiilor profesionale ale magistraților la discuții generale, în contextul protestelor publice masive organizate de magistrați pentru respectarea statului de drept, Guvernul României avea obligația de a da o minimă dovadă de respectare a recomandărilor din Raportul Comisiei Europene dat publicității în luna noiembrie 2018, a concluziilor avizului Comisiei de la Veneția din octombrie 2018, precum și a concluziilor și recomandărilor raportului GRECO din martie 2018, a căror punere în practică era posibilă cu ocazia intervențiilor legislative prin care s-au adus modificări legilor justiției.

Prin urmare, Guvernul are obligația de a lua măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispozițiilor din legile justiției și ordonanțele de urgență subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, revizuirea acestor acte normative urmând a fi realizată prin discuții profesioniste și concrete, iar nu prin consultări formale, stabilite la prânzul de week-end și fără o agendă serioasă.

În consecință, solicităm imediat Guvernului României să elimine limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor și să abroge imediat dispozițiile referitoare la înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, cu o competentă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei alte categorii socio-profesionale. Cerem Guvernului României să renunțe imediat la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii și la cele care elimină meritocrația în magistratură, promovarea efectivă la instanțele și parchetele superioare urmând a se face numai pe baza meritocratice, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, solicităm Guvernului României să abroge imediat OUG nr.77/2018, precum și prevederile referitoare la reorganizarea Inspecției Judiciare care întăresc nejustificat atribuțiile inspectorului-șef.

Dialogul loial și constructiv între puterile statului poate avea loc doar în momentul în care sunt îndepărtate din legislație dispozițiile care subminează independența justiției și principiile statului de drept.

Nu în ultimul rând, adresăm un apel Consiliului Superior al Magistraturii și altor asociații profesionale să nu trimită reprezentanți la aceste întrevederi propuse (la care, în mod surprinzător, nu au fost invitați Președintele ICCJ sau Procurorul General al României), cât timp nu se conturează o agendă concretă cu privire la modul în care Guvernul României se angajează să transpună imediat coordonatele trasate de entitățile internaționale indicate.

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte judecător Anca Codreanu, co-președinte

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor

procuror Antonia Diaconu, co-președinte procuror Cosmin Adrian Iordache, co-președinte

Asociația Inițiativa pentru Justiție

procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte procuror Sorin Lia, co-președinte

Premierul invită magistraţii la discuţii la guvern luni, după ce judecătorii şi procurorii au anunţat că opresc temporar activitatea, supăraţi din cauza deselor modificări făcute de PSD-ALDE în legile Justiţiei.

Scandal fără precedent în Justiţie, în ultimele zile. Judecătorii şi procurorii din 6 judeţe au ieşit în stradă şi au anunţat suspendarea activităţii, după ce ordonanţa de urgenţă propusă de Tudorel Toader şi adoptată de guvern a intrat în vigoare. Vorbim deja despre o situaţie fără precent pentru că judecători şi procurori de la 6 instanţe şi parchete de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov şi Constanţa au decis să-şi suspende de luni activitatea pentru perioade cuprinse între 3 zile şi o săptămână.

Cu toţii spun că schimbările anunţate acum câteva zile afectează grav independenţa Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri