Manager al Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, trimis în judecată. Bogdan Nica, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
Sediul DNA
Sediul DNA. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Managerul Spitalului de Urgență din Ploiești, Bogdan Cristian Nica, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu. Acesta ar fi achiziționat echipamente medicale la prețuri supraevaluate, prejudiciind unitatea medicală cu peste 28 de milioane de lei.  Bogdan Cristian-Nica a candidat din partea PNL pentru funcția de primar al Ploieștiului în 2024.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Nica Bogdan Cristian, manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată, și Iordache Mihăiță Sorin, la data faptelor economist la serviciul achiziții și ulterior director financiar contabil în cadrul spitalului menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În dosar mai figurează și persoana juridică VELMED INTERNATIONAL SRL și B.D.A. asociat și administrator al respectivei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată.

În perioada 2021 – 2024, inculpatul Nica Bogdan-Cristian, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la diferite intervale de timp, în mod repetat (4 acte materiale), ar fi îndeplinit, cu încălcarea unor dispoziții cuprinse în legislația primară, acte privitoare la desfășurarea unor proceduri de achiziție publică a unor echipamente medicale la prețuri substanțial supraevaluate (echipamente și aparate medicale pentru radiologie, neurochirugie, ortopedie, cardiologie), respectiv privitoare la efectuarea plăților acestor echipamente, prin care ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 28.700.705 lei.

Inculpatul ar fi asigurat un folos material necuvenit ofertanților (societatea VELMED INTERNATIONAL SRL – singură sau în asociere cu alte persoane juridice) cărora spitalul le-ar fi atribuit, cu încălcarea legii, respectivele contracte de achiziție publică, se arată în rechizitoriul procurorilor, care precizează că în cauză există probe din care rezultă starea de fapt.

Inculpatul Nica Bogdan-Cristian ar beneficiat de sprijinul inculpaților Iordache Mihăiță-Sorin, economist, ulterior director financiar contabil în cadrul spitalului, însărcinat să efectueze controlul financiar preventiv propriu asupra documentelor în care erau consemnate operațiunile patrimoniale ale spitalului și al beneficiarilor contractelor, inculpații B.D.A. și VELMED INTERNATIONAL SRL.

În legătură cu atribuirea unor contracte subsecvente de achiziție publică, dintre cele menționate anterior, inculpatul Nica Bogdan-Cristian, în calitatea sa de manager al spitalului, cu referire la îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ar fi primit, în două rânduri (18 mai 2022 și la 13 august 2022), pentru sine, într-un cont bancar, suma totală de 50.000 lei, care nu i se cuvenea, de la B.D.A., administratorul societății VELMED INTERNATIONAL SRL, beneficiară a contractelor respective.

Prejudiciul reținut în dauna Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, estimat la valoarea de 28.700.705 lei, pentru care unitatea medicală s-a constituit parte civilă, reprezintă diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele achiziționate cu încălcarea prevederilor legale și prețul la care spitalul putea să achiziționeze echipamentele respective de pe piață.

În vederea recuperării prejudiciului reținut, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpaților persoane fizice.

Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019, arată DNA.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...