Mărturii în dosarul de șantaj al Antena Group

Data publicării:
antena-sediu

Fosta directoare juridică a Antena TV Group, Raluca Puşcaş, este unul dintre martorii-cheie ai procurorilor DNA. Ştie cum funcţionau lucrurile în trustul Antena. A participat la mai multe ședinte cu Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, întâlniri a căror temă era compania RCS & RDS. Fosta directoare a povestit în sala de judecată ce presiuni s-au făcut asupra ei pentru a nu spune nimic despre discuţii şi participanţi.

Am demisionat de la Antena Group la 18 iunie după ce, cu o zi înainte, am primit citaţie de la DNA. Am demisionat pentru că înainte de primirea citaţiei, Camelia Voiculescu mi-a solicitat că, în cazul în care voi fi chemată la DNA, să declar că ea şi Sorin Alexandrescu nu au avut nicio implicare. Cred că şi avocatul lui Sorin Alexandrescu mi-a solicitat, scriind pe un laptop, că în cazul în care voi fi chemată la DNA să spun adevărul (n.r. Adevărul - varianta propusă de Camelia Voiculescu)", se arată în declarația dată de Raluca Puşcaş în faţa instanţei.

Raluca Puşcaş arată că se pusese la cale un adevărat mecanism pentru ca discuțiile să nu fie interceptate.

Deși eram în aceeași cameră, mi se scria pe ecranul unui laptop ceea ce putea să mi se spună prin viu grai. Ceea ce mi se sugerase să spun la DNA nu era real. Am preferat să demisionez”, a mărturisit ea.

Nu a fost singurul martor care susţine că şefii trustului s-au implicat direct în realizarea clipului care a rulat obsesiv pe posturile trustului Intact, clip care anunţa dezvăluirea unor fapte de corupţie în care ar fi fost implicată compania de cablu RCS & RDS.

Sorin Alexandrescu mi-a cerut să promovez o viitoare emisiune prin realizarea unui teaser care avea titlul: 'Exploziv, mită în fotbal'. Sorin Alexandrescu mi-a spus ce text urma să aibă acest teaser, singura noastră contribuție fiind cuvântul 'exploziv'. " - se arată într-o declarație dată în fața instanței.

Miza şantajului era uriaşă, susţin procurorii DNA. Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, ar fi încercat, cu ameninţări, să îl convingă pe administratorul RCS & RDS să accepte un contract prestabilit, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru retransmisia pe satelit a posturilor Antena Group. Potrivit stenogramelor care există la dosar, tot planul de șantaj era coordonat de Dan Voiculescu și fiica sa, Camelia.

Interceptări din dosar:

Dan Voiculescu: Eu vreau trei lucruri: denunţ calomnios...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Plângere penală prealabilă...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi o delegaţie de la Antena 1, n-ar trebui Mihai...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: De la Antena 1, ba poate şi Mihai.

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Vorbiţi voi, vedeţi cine, care să se ducă la uşă la RCS...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi să ceară: "Vrem să vorbim cu domnu' Bendei!"

Camelia Voiculescu: Da”.

(sursa: rechizitoriul DNA)

Fostul senator, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizarii ICA, a cerut instanței să nu fie scos din celula sa de la Rahova pentru a da declarații în acest proces. Următorul termen a fost fixat pentru 24 iunie, când va fi audiat Mihai Gâdea, directorul Antenei 3.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri