Medicul lui Omar Hayssam, condamnat la 3 ani cu suspendare

Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook

Medicul lui Omar Hayssam, Mohamad Yassin, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti şi poate fi contestată.

avocatul poporului ciocanel facebook

Mohamad Yassin este acuzat de DNA că, în perioada octombrie 2014 - martie 2015, în mod direct și prin intermediul unui complice, Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători suma de aproximativ 2 milioane euro, în schimbul intervenției sale pentru a obține anularea condamnării de 23 de ani închisoare primită de sirianul Omar Hayssam.

Mohamad Yassin a fost denunțat la DNA chiar de către Omar Hayssam, dar și de cei doi intermediari. Medicul a fost apoi reținut de procurori și arestat preventiv pe data de 4 aprilie 2015.

"În perioada octombrie 2014 - martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct și prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă", susține DNA.

Numele medicului Mohamad Yassin a apărut și în dosarul Omar Hayssam, fiind împuternicit ca emisar în legătură cu eliberarea jurnaliștilor care au fost răpiți în Irak în anul 2005.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri