Medicul Șerban Brădișteanu a fost achitat

Data publicării:
bradisteanu mediafax

Acuzațiile procurorilor sunt cele de abuz în serviciu și luare de mită.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă.

Este vorba de o condamnare pe fond, decisă după amânări și redeschiderea cauzei, în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu şi luare de mită. La ultimul termen al procesului, procurorul DNA a cerut condamnarea medicului la zece ani de închisoare și menținerea sechestrului pe bunurile deținute de acesta.

Şerban Brădișteanu, șef de secție la Spitalul de Urgență Floreasca, a fost trimis în judecată în 2007. El este acuzat că ar fi primit mită aproape 4 milioane de euro de la o firmă ce distribuia produse medicale, în schimbul trucării unor licitații privind achiziționarea de aparatură medicală pentru penitenciare.

Prejudiciul produs Ministerului Justiţiei se ridică la 9,1 milioane de euro.

Traseul dosarului

Dosarul a fost redeschis la începutul anului trecut, după ce inspectorii de integritate au ceru confiscarea a aproape patru milioane de euro din averea medicului.

În urmă cu doi ani, comisia de cercetare a averilor clasase cauza.

Povestea începe în 2008, când ANI a considerat că medicul nu poate justifica o mare parte a averii.

A înaintat un dosar în instanță, în care cerea Curții de Apel București să pună sechestru pe patru milioane de euro.

În 2010, Curtea Constituțională a anulat o mare parte a atribuțiilor Agenției, declarându-le neconstituționale. Dosarul a fost mutat la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București.

În 2011, comisia a clasat dosarul, considerând că s-a prescris dreptul ANI de a cere confiscarea averii nejustificate a lui Brădișteanu. 

ANI a contestat decizia, iar în ianuarie 2013, Curtea de Apel a anulat decizia din 2011 și a retrimis dosarul aceleiași comisii, pentru reanalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment