Membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară, audiaţi în Senat în legătură cu sumele exorbitante câştigate în 2013

Data publicării:
csa

Membrii conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară sunt audiaţi miercuri de către senatorii din Comisia de Buget-Finanţe în legătură cu primele exorbitante câştigate anul trecut. Ei trebuie să îi lămurească pe senatori dacă au returnat prima de vacanţă şi prima de sfârşit de an, încasate în ultimele două luni din 2013.

Sursă foto: Autoritatea de Supraveghere Financiară

Daniel Dăianu, prim-vicepreşedintele instituţiei, a dat deja înapoi primele. În doar două luni, el a câştigat 68.000 de euro, iar aici intră atât salariul, cât şi primele şi bonusurile.

Acesta a fost al doilea venit ca mărime după cel al preşedintelui Autorităţii, Dan Radu Ruşanu, care a primit 72.000 euro. Şeful ASF este însă marele absent al audierilor din Senat, întrucât se află de marţi în arestul preventiv al Poliţiei Capitalei. Dan Radu Ruşanu a fost reţinut pe 25 februarie în Dosarul Carpatica, după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul său pentru favorizarea infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri