Mihai Necolaiciuc, fost director al CFR, acuzat de mărturie mincinoasă

Data publicării:
mihai necolaiciuc

 

ACTUALIZARE 14.00. Mihai Necolaiciuc este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Acuzaţiile DNA:

„Necolaiciuc Mihai a fost audiat în calitate de martor, în ziua de 05 aprilie 2016, în dosarul 35211/3/2015 al Tribunalului București.

În această împrejurare, suspectul Necolaiciuc Mihai a prezentat declarații care contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declarații date în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care acesta le cunoștea.

Necolaiciuc Mihai, suspect în prezenta cauză, a avut o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esențial, cu eficiență probatorie, concludente și pertinente în cercetarea și soluționarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanța de judecată, împrejurări de natură a ușura situația juridică a inculpaților cercetați în dosarul aflat pe rolul instanței anterior amintite”.


Pe 3 iunie 2015, Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane de euro.

El mai are la activ o condamnare definitivă de 4 ani şi şase luni de închisoare, dată în octombrie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, pentru infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice. În acest al doilea dosar, Necolaiciuc a fost eliberat condiţionat pe 17 iulie, după nouă luni de detentie, deoarece din pedeapsă i s-a scăzut perioada petrecută în arest preventiv, respectiv iunie 2009 - octombrie 2011.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...