Mihai Şora, despre noile modificări din Justiție: Noapte bună, România!

Data actualizării: Data publicării:
mihai sora inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Filosoful Mihai Şora spune că dacă nici astăzi, după adoptarea OUG pe legile justiţiei, românii nu văd şi nu înţeleg, înseamnă că suntem pierduţi, ca naţie, pentru alte câteva decenii.

sora proteste victoriei ganea inquam 2
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Oameni buni, dacă nici astăzi, după Ordonanţa de Urgenţă, nu vedeţi – adică NU VEDEŢI! – spre ce ne îndreptăm, dacă nici astăzi nu înţelegeţi – NU ÎNŢELEGEŢI! – ce înseamnă şi încotro ne duce subordonarea magistraţilor de către politicieni, înseamnă că suntem pierduţi, ca naţie, pentru alte câteva decenii. Noapte bună, România!”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat marţi, la finalul şedinţei de Guvern, mai multe modificări realizate prin Ordonanţă de Urgenţă şi care privesc legile justiţiei. Astfel, funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public nu mai pot fi ocupate prin delegare. Pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public, avizul va fi dat de plenul CSM.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri