Mihail Vlasov, condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă

Data actualizării: Data publicării:
Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR)
Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR)

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României - CCIR a fost condamnat vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, la 9 ani şi 10 luni închisoare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR)
Sursă foto: Agerpres

Decizia instanţei, care nu este definitivă, a fost pronunțată în cel de-al treilea dosar penal în care este implicat Mihail Vlasov, dosar trimis în instanță de DNA în noiembrie 2016. În dosar, sunt implicați și fiica acestuia, creatoarea de modă Ingrid Vlasov, și soțul ei, Marian Nedelcu.

Ingrid Vlasov a fost condamnată, vineri, la un an închisoare cu suspendare, iar soţul acesteia, Marian Nedelcu, a primit 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

DNA susţine că, în perioada 2008 - 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA la care CCIR este acţionar majoritar.

Concret: prejudiciul total cauzat bugetului CCIR ar fi de 54 milioane lei, iar prejudiciul total cauzat bugetului Romexpo SA ar fi de 6 milioane de lei.

Pe 3 noiembrie 2017, Vlasov a fost eliberat condiţionat din închisoare, ca urmare a deciziei magistraților Tribunalului Vaslui. La acel moment, fostul șef CCIR ispășea o pedeapsă de 5 ani și 8 luni de închisoare, după ce a fost condamnat definitiv, în iunie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 5 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Inițial, Vlasov fusese condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu executare, însă Instanța supremă a admis apelul declarat de DNA și a mărit pedeapsa la 5 ani închisoare.

Vlasov a fost găsit vinovat pentru trafic de influență după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție, imediat după ce primise 200.000 de euro de la un om de afaceri.

Ulterior, Vlasov a fost judecat într-un alt dosar, fiind acuzat de dare de mită, după ce a făcut presiuni pe lângă un parlamentar pentru ca instituția Registrului Comerțului să fie trecută, printr-o lege, din subordinea Ministerului Justiției în cea a Camerei de Comerț și Industrie a României, pe care Vlasov o conducea. În cel de-al doilea dosar, Mihail Vlasov a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă finală de 5 ani și 8 luni de închisoare. El a executat doi ani și trei luni în regim de detenție la Penitenciarul Vaslui, a stat o lună în arest preventiv și alte două luni în arest la domiciliu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri