Sari la conținut

Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte în dosarul „Tel Drum”

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) s-a constituit parte în dosarul DNA referitor la sesizarea Oficiului European Antifraudă (OLAF) în ceea ce privește dosarul „Tel Drum”, a anunțat, joi, Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Nu mă refer la persoane, mă refer la speța respectivă. Urmare a solicitării DNA ne-am constituit, am trimis răspuns pozitiv în ceea ce privește constituirea ca parte. Este obligația statului membru în relație cu Comisia Europeană ca atunci când este identificată o fraudă, să recuperăm suma respectivă, atât de la bugetul de stat cât și de la bugetul UE”, a spus Marius Nica.

În data de 22 noiembrie, procurorii anticorupție au anunțat instituirea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de Liviu Dragnea și de ceilalți suspecți din dosarul "Tel Drum".

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, măsurile au fost dispuse pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

În cazul lui Liviu Dragnea, la data faptelor președinte al Consiliului Județean (CJ) Teleorman, a fost instituit sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 127.547.366,34 de lei "asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie", se precizează în comunicat.

Vizați de aceleași măsuri asigurătorii sunt și Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum SA, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, funcționari în cadrul CJ Teleorman la data faptelor.

„Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție în vederea recuperării prejudiciilor și prin raportare la infracțiunile reținute în sarcina suspecților menționați, în funcție de participarea fiecăruia la infracțiunile de care sunt suspectați. Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite (2 infracțiuni) este de 127.547.366,34 lei”, se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, prejudiciul total este compus din suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 506, suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701, suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506 și suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701.

Pe 13 noiembrie, DNA anunța că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârșite în dosarul "Tel Drum" în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.

DNA preciza că acest dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.

Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a fost prezent joi la conferința organizată de Societatea Academică din România și Transparency International pe tema parteneriatului și a rezultatelor colaborării dintre entitățile implicate în Pactele de integritate.

Etichete: liviu Dragnea , ministerul dezvoltarii , tel drum , parte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale