Ministru german, îngrijorat de modificările legislaţiei penale din România

Data actualizării: Data publicării:
michael roth lazar jurma horodniceanu la parchetul general foto ministerul public

Ministrul de stat pentru afaceri europene al Germaniei s-a întâlnit cu procurorul general şi cu şefii DNA şi DIICOT. Michael Roth s-a declarat îngrijorat de recentele modificări ale legislaţiei penale din România.

Michael Roth a avut astăzi o întâlnire cu procurorul general Augustin Lazăr, la care au luat parte şi şefii DNA şi DIICOT, Anca Jurma și Daniel Horodniceanu, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La întâlnire au participat şi Laura Oprean, prim-adjunct al procurorului general, şi Nadina Spînu, procuror şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe.

Conform Parchetului General, principalele teme abordate s-au referit la cooperarea judiciară bilaterală şi internaţională, la progresele înregistrate de România în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, problematica judiciară curentă, inclusiv modificările legislative în curs.

Domnul Michael Roth, ministrul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Federal German de Externe, a remarcat progresele realizate în ultimii ani de sistemul judiciar din România, manifestându-şi interesul şi îngrjijorarea în legătură cu recentele modificări ale legislaţiei penale. La rândul său, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a făcut o prezentare a Ministerului Public, inclusiv a structurilor specializate, arătând că lupta anticorupţie şi crimei organizate este dusă cu eficienţă şi profesionalism”, se arată în comunicat.

Marţi, ministrul de stat pentru afaceri europene al Germaniei, Michael Roth, s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care l-a asigurat pe oficialul german cu privire la respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar în România, conform unui comunicat al Camerei Deputaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri