Exclusiv Ministrul Justiției, despre sesizarea ajunsă la Inspecția Judiciară după ancheta Recorder: „Trebuie verificat și se verifică”

Data publicării:
Radu Marinescu
Radu Marinescu. Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat vineri, la Digi24, că Inspecția Judiciară este organismul care poate verifica aspectele ce țin de funcționarea instanțelor și parcursul dosarelor în instanță, semnalate în ancheta Recorder, precizând că, dacă apar și suspiciuni de infracțiuni, atunci va fi sesizat Parchetul. 

Radu Marinescu a declarat că Ministerul Justiției are competențe legislative pentru justiție, iar premierul are calitatea de membru CSM, dar fără atribuții legate de problemele disciplinare.

„Modul cum judecătorul soluționează cauzele, inclusiv din perspectiva aspectelor privitoare la prescripția răspunderii penale, aici responsabilitatea este exclusiv a judecătorului pentru fiecare caz în parte, cum aplică legea”, a spus Radu Marinescu vineri, la Digi24.

„Dacă există probleme legate de modul în care judecătorii aplică legea, aceste lucruri intră în sfera de verificare a Inspecției Judiciare”, a mai precizat el, spunând că a solicitat ca IJ și CSM să facă verificări în privința dosarelor semnalate în ancheta Recorder.

„Inspecția Judiciară este organismul independent competent să verifice dacă procedurile au fost manipulate, dacă anumite persoane au fost scoase din anumite complete de judecată, dacă există rea credință sau gravă neglijență în aplicarea legii. Toate alegațiile din acel documentar trebuie verificate de către IJ, iar dacă sunt alegații cu privire la infracțiuni, atunci ele trebuie verificate de Parchet. Răspunsul meu este afirmativ: trebuie verificat și se verifică”, a mai afirmat ministrul Justiției.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...