Mircea Băsescu a depus cerere de liberare condiţionată

Data publicării:
mircea basescu captura (3)

Mircea Băsescu a depus o cerere de liberare condiţionată la Judecătoria Medgidia, aceasta urmând să fie judecată pe data de 13 octombrie. Soluţia pe care o vor da magistraţii nu va fi definitivă şi va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa.

mircea basescu captura (3)

Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, a solicitat liberarea condiţionată, iar conform siteului Judecătoriei Medgidia ultima modificare la acest dosar a avut loc pe data de 1 octombrie, scrie News.ro.

Instanţa a decis ca şedinţa de judecată să aibă loc pe 13 octombrie, iar hotărârea Judecătoriei Medgidia nu va fi definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.

Apărătorul lui Mircea Băsescu, avocatul Nelu Taşcă, afirmase în luna iunie, pentru News.ro, că Mircea Băsescu ar putea fi propus, în septembrie, pentru eliberare condiţionată de către Comisia de eliberări din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Apărătorul fratelui lui Traian Băsescu a explicat că, din cele 48 de luni de pedeapsă, Mircea Băsescu are de executat o treime, respectiv 16 luni, deoarece are peste 60 de ani. Din cele 16 luni, arată avocatul, se vor scădea perioada arestului preventiv executat de fratele fostului preşedinte, respectiv de 12 luni şi circa 12 zile şi, posibil, şi zilele câştigate de acesta în urma muncii prestate în acea perioadă. Astfel, arată avocatul, rămâne o perioadă de aproximativ trei luni şi aproape 20 de zile pe care fratele fostului preşedinte le va executa efectiv în regim de detenţie.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în luna iunie a acestui an, de Curtea de Apel Cosntanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. În acelaşi dosar, Marian Căpăţănă, a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.

La ultimul termen din proces, avocaţii lui Mircea Băsescu au contestat probele din dosar şi au cerut achitarea clientului lor.  Unul dintre avocaţii lui Mircea Băsescu a solicitat instanţei să decidă rejudecarea cauzei şi să trimită dosarul la instanţa de fond. Celălalt apărător al lui Mircea Băsescu a cerut ca, în cazul în care clientul său va fi condamnat, să fie suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, precizând că acesta a stat în arest preventiv şi apoi în arest la domiciliu mai bine de un an. Pe tot parcursul procesului Mircea Băsescu a susţinut că este nevinovat şi nu a recunoscut faptele pentru care a fost judecat.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la denunţătorul Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Sandu Anghel (tatăl lui Florin Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri