Mircea Olaru: Şeful Jandarmeriei Bucureşti a condus defectuos activităţile de la protestele din 2012

Data publicării:
12 2001olaru-43427

„A fost comandantul misiunii din acea perioadă (a protestelor din ianuarie 2012 – nr.). Eugen Meran a condus toate activităţile şi este direct responsabil pentru modul în care a organizat şi coordonat activităţile respective. I se reproşează modul defectuos în care a organizat şi condus activităţile. Conform prevederilor legale, până când Parchetul ne va comunica punerea în mişcare a acţiunii penale, vom lua măsura punerii la dispoziţie a acestuia şi vom aştepta soluţia finală”, a spus Mircea Olaru.

Acesta a explicat că punerea la dispoziţie înseamnă restricţionarea acestuia la toate misiunile de ordine publică în spaţiul exterior unităţii.

Citiţi şi Radu Stroe: „Omul ăla care a dat cu piciorul nu mai are ce căuta în Jandarmerie”

Totodată, i se vor retrage armamentul şi muniţia, iar comandantul îi stabileşte sarcini specifice intervalului în care se cantonează.

Jandarmul care a agresat un manifestant va fi cercetat pentru purtare abuzivă

Referitor tot la incidentele de la protestele care au avut loc în urmă cu un an, Mircea Olaru a precizat că ministrul Radu Stroe a dispus cercetări interne privind împrejurările agresiunii petrecute asupra lui Şandru Ionuţ. Subofiţerul vinovat şi-a recunoscut fapta, fiind susceptibil de săvârşirea faptei de purtare abuzivă, faptă prevăzută de art. 250 din Codul Penal.

Cazul va fi înaintat Parchetului Militar de pe lângă Curtea de Apel, unitate care este competentă în cercetarea şi soluţionarea cauzei, unde a fost depusă şi plângerea de către victimă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri