Sari la conținut

Mită în dosarul Transferurilor. De ce a fost achitat Cristi Borcea

Impresarii Ioan şi Victor Becali s-au întors în spatele gratiilor: Ioan la un an şi câteva luni de când fusese eliberat şi Victor după nici două luni. Curtea supremă i-a condamnat definitiv pe cei doi în dosarul în care au fost acuzaţi că au mituit o judecătoare ca să scape fără pedepse în procesul transferurilor din fotbal. Tot la închisoare a ajuns şi magistratul care a primit banii. Acuzat de procurori că ar fi făcut şi el parte din această înţelegere, Cristian Borcea, fostul director al clubului Dinamo, a fost achitat de această dată.

Geanina Terceanu a fost încarcerată marți seară în penitenciarul pentru femei de lângă Ploiești. Părea copleșită de eveniment și a mers susținută de braț un bărbat. Geanina Terceanu, fost judecător la Tribunalul Bucureşti, va sta şapte ani după gratii, pentru că a luat mită 185 de mii de euro ca să-i scape de închisoare pe foştii impresari Victor şi Ioan Becali, judecaţi pentru transferuri ilegale de jucători.

Surpriza procesului este însă Cristian Borcea. Condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare, pentru că i-ar fi dat şi el bani judecătoarei, fostul acţionar al Dinamo a fost acum achitat. Ar exista o explicaţie: anchetatorii să nu fi avut nicio probă împotriva lui, în condiţiile în care judecătoarea Geanina Terceanu nu a spus decât că a primit acei bani, dar nu că i-a primit ca mită pentru acest dosar.
Iată explicaţia incredibilă pentru care ea a crezut că a primit 10 mii de euro de la Cristi Borcea: nu a considerat-o mită, ci a presupus că banii s-au dat pe simpatie reciprocă.
10.000 de euro, lăsaţi în geantă

Borcea a încercat să-mi explice cum e mecanismul transferurilor. Am stat două ore, era noapte. Locul era undeva în nordul Bucureștiului. Eu am dat ca punct de reper o cale ferată, undeva către Pipera. Domnul Borcea a vrut să discutăm despre dosar și i-am zis că abia l-am primit. I-am explicat că nu se pune problema să vorbim despre dosar. Borcea nu a îndrăznit să îmi ceară o soluție. Am discutat ca doi oameni care trebuiau să-și umple timpul rămas la dispoziție. La finalul discuției din acel imobil, după ce m-am ridicat, mi-a lăsat o sumă de bani în geantă. A spus că mi-a lăsat ceva. Nu am verificat. S-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Abia acasă am verificat. Nu am povestit nimănui despre suma de bani și nici despre întâlnire. Acasă am constatat că erau 10.000 de euro. Nu am restituit banii, pentru că nu am vrut să reiau legătura nici cu Borcea. Inițial, am crezut că banii erau pentru că ne-am plăcut reciproc, dar a fost doar impresia mea”. (sursă: declaraţie Geanina Terceanu)

Cristi Borcea este, în continuare, după gratii, executând pedeapsa din dosarul Transferurilor.

Lovitura finală în acest proces este, prin urmare, că fraţii Becali se întorc în închisoare.

„Condamnă pe inculpatul Becali Ioan la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Anulează liberarea condiţionată din executarea pedepsei”, a fost sentința citită marți la instanța supremă.

Ioan Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executuare. Judecatorii au contopit pedeapsa cu cea din Dosarul Transferurilor şi a rezultat o sentinţă finală de 7 ani şi 4 luni. Pentru că a ispăşit deja o parte din prima pedeapsă, fostul impresar va mai sta, însă, doar patru ani şi zece luni după gratii.

Pe parcursul procesului, Ioan Becali a lansat ameninţări în sala de judecată: „Să vă ferească Dumnezeu să ajungă familia mea să conducă ţara asta! Să vă vad atunci dacă faceţi dreptate sau nu! Că trebuie să o faceţi! Cu biciul o faceţi, cu biciul trebuie să faceţi dreptate!”

Mult mai resemnat a părut, însă, Victor Becali.

„Eu respect decizia şi mă prezint la penitenciar. O seara bună. Sănătate!”, a fost declarația scurtă pe care a făcut-o Victor Becali pentru Digi24.

Condamnat şi el tot la trei ani de închisoare, Victor Becali va mai sta, însă, doar un an şi zece luni în spatele gratiilor. Şi în cazul său judecatorii au contopit pedeapsa cu cea din dosarul Transferurilor. A contat extrem de mult că până la eliberarea condiţionată, fostul impresar ispăşise deja mare parte din prima pedeapsă.

„Aveau bagajele făcute, s-au dus şi s-au predat şi cu asta basta. Nu erau revoltaţi, erau pregătiţi, că ştiau... când e vorba de Becali hai să arătăm că uite, nu-i iertăm!”, a declarat vărul lor, George Becali.

Cum a apărut acest dosar

Se încheie astfel ultimul capitol al unei poveşti începute acum aproape două decenii. În anul 2008, mai mulţi oameni din fotbal au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru tranzacţii ilegale săvârşite începând cu anul 1999, în cazul mai multor jucători. În 2009, dosarul ajunge pe masa Geaninei Terceanu, la acea vreme judecătoare la Tribunalul Bucureşti. Prima decizie dată de ea a fost de achitare. Toţi cei opt inculpaţi au scăpat. În faza de apel, ei au primit, însă, decizii de condamnare. Având în vedere legislaţia de la acea vreme, a mai existat încă un pas, recursul, în care magistraţii au cerut rejudecarea întregului dosar. Abia în 2014, deci, după cinci ani de la primul termen şi la 15 ani de la săvârşirea infracţiunilor, am avut parte de o soluţie definitivă, prin care Ioan Becali, Victor Becali, Cristian Borcea şi alţii... au ajuns la închisoare. La scurt timp, au apărut şi primele informaţii potrivit cărora achitarea din primă instanţă a fost decisă contra unei şpăgi primite de Geanina Terceanu. De acolo, a rezultat acest al doilea proces, prin care au fost condamnaţi, marți, definitiv, oamenii de fotbal şi fosta judecătoare. Totul, pentru o mită de peste 200.000 de euro.

Pe aceeași temă