Sari la conținut

Mită pentru Prima Casă. Un suspect reținut, șase sub control judiciar

Un suspect a fost reţinut şi șase vor fi cercetaţi sub control judiciar în dosarul mitei pentru Prima Casă. Procurorii Parchetului General spun că funcţionari ai Fondului de Garantare a Creditelor ar fi cerut bani pentru a aproba mai repede unele dosare.

Sumele ar fi fost de 500 de euro pentru un aviz, spun procurorii. În acest dosar există, până acum, 60 de martori, dar numărul lor ar putea să crească pe măsură ce ancheta continuă.

Procurorii Parchetului General au făcut, joi, 23 de percheziții în birourile Fondului de Garantare a Creditelor şi la domiciliile suspecţilor. Aceştia ar fi creat un mecanism de transmitere a informaţiilor şi banilor între diferite compartimente ale instituţiei, spun anchetatorii. Avizul Fondului de Garantare este obligatoriu pentru cei care vor să obţină un credit prin programul Prima Casă.

Opt angajaţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Imobiliare sunt vizaţi direct de anchetă. Dosarele semnate de ei ridică multe semne de întrebare, cred procurorii.

Pentru 60 de dosare există probe că ar fi fost aprobate în regim preferenţial şi că s-ar fi plătit până la 500 de euro pentru fiecare. Anhetatorii cred însă că numărul dosarelor măsluite este cu mult mai mare.

Investigaţiile de până acum au ajuns până la angajata unei bănci şi un subofiţer MApN, despre care procurorii spun că ar fi intermediarii relaţiei dintre solicitanţi şi funcţionarii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Imobiliare.

- Până în acest moment, din plafonul alocat şi distribuit pentru anul 2018 au fost deja aprobate aproximativ 14.000 de dosare, iar în fluxul operaţional se află aproximativ 500 de dosare, a precizat Simona Tărtăcuţă, director de comunicare FNGCIMM.
- Cât durează aprobarea unui dosar în mod normal?
- În funcţie de specificul fiecărui dosar, timpul de aşteptare este direct conectat cu calitatea documentelor prezentate din punct de vedere al eligibilităţii.
- Între cât şi cât?
- Câteva zile.
- Care este cel mai mare timp de aşteptare?
- Câteva zile.

Lipsa de siguranţă că dosarul va fi aprobat înainte ca banii garantaţi de stat să se termine i-ar fi motivat pe solicitanţi să dea mită, nu durata obţinerii avizelor. Plafonul distribuit la începutul anului pentru Programul Prima Casă, în valoare de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporţie de 49,61%.

Etichete: prima casa , suspecti , fondul de garantare , mita prima casa

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale