Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a fost audiat ca martor la DNA

Data publicării:
laurentiu streza mitropolitul ardealului la dna 3

 

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Actualizare: IPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, a plecat de la DNA, unde a fost audiat ca martor.


 

Mitropolitul Ardealului a coordonat una dintre lucrările științifice scrise de George Becali în închisoare. Laurențiu Streza nu a făcut declarații la intrarea în sediul DNA.

Avocatul Daniel Ionașcu a spus că mitropolitul va da declarații presei „la momentul cuvenit”.

Ar fi nefiresc ca o personalitate a bisericii și a culturii române să dea declarații în fața DNA, unde are o misiune, să dea o declarație”, a spus avocatul. 

El va da însă declarații în fața procurorilor într-un dosar în care se investighează modul în care George Becali, proprietarul Stelei, a scris cărțile în timpul detenției. Închis la Poarta Albă, el a beneficiat de 150 zile de libertate pentru că a semnat cinci lucrări ştiinţifice despre iubire, credinţă, fotbal şi politică.

Procurorii DNA fac cercetări mai ample într-un dosar privind favorizarea făptuitorului, ancheta vizând profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor pentru care aceștia au primit reducerea pedepselor, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

În cazul lui George Becali, Inspecţia Judiciară susţine că afaceristul a avut timp extrem de scurt pentru elaborarea fiecărei lucrări, respectiv 10 zile pentru fiecare carte. El lucra două ore pe zi şi doar de luni până vineri. Recomandările au venit din partea unor personalităţi ale vieţii publice, Înalt Prea Sfinţia Sa profesor universitar doctor Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolit al Ardealului şi Înalt Prea Sfinţia Sa profesor universitar doctor în teologie, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

CONCLUZIILE INSPECŢIEI JUDICIARE ÎN CAZUL BECALI

 - timpul extrem de scurt pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice

- recomandările în privinţa elaborării lucrărilor au venit din partea unor personalităţi ale vieţii publice

- formularea unei noi cereri, pentru elaborarea unei noi lucrări, înainte ca lucrarea pentru care i s-a aprobat cererea anterioară să fie finalizată

- în niciun document al Administraţiei Penitenciarelor nu este indicat numărul de pagini al fiecărei lucrări publicate

- lucrările nu pot fi accesate pe site-ul editurii unde au fost publicate.

Recent, Ministerul Justiţiei a propus ca, indiferent de numărul de cărţi scrise, persoanele aflate după gratii să primească un bonus de 20 de zile. CSM a arătat însă că deținuții ar trebui să beneficieze de o reducere de 20 de zile din pedeapsă pentru fiecare carte scrisă.

SI TEODOSIE AL TOMISULUI I-A FĂCUT REFERAT ÎN ÎNCHISOARE LUI BECALI

Laurențiu Streza nu este singurul mitropolit care a recomandat cărțile lui Gigi Becali din închisoare. Și înaltul prelat al Tomisului, Teodosie, se află printre cei care au girat titlurile în virtutea cărora Gigi Becali a beneficiat de reducere de pedeapsă.

Este vorba despre cărțile „Iubirea milostivă şi mântuitoare" şi „Muntele Athos, Patria ortodoxiei", recomandate de cei doi mitropoliți ai BOR. 

În urmă cu o lună, mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, explica, într-un interviu, că a recomandat lucrările lui Becali nu pentru că le-a considerat științifice, ci pentru că Becali a ajutat Biserica. „I-am dat referat. Dar au vrut să facă așa, show, că i-am dat eu în scris. Nu m-a deranjat cu nimic. Dimpotrivă, mi-a făcut o cinste, pentru că Biserica l-a cinstit pe Becali ne-a ajutat și pe noi la Catedrală, noi i-am dat Crucea Șaguniană, dar atât”, declara, recent, mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, care l-a și vizitat pe Becali în timpul detenției.

Presa a scris că Gigi Becali ar fi donat circa două milioane de dolari pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, unul dintre proiectele cele mai importante ale BOR.

Citiți și

ROMÂNIA FURATĂ | Academia Penitenciarelor. Sute de „lucrări științifice” au fost scrise în spatele gratiilor

Profesorii universitari care i-au ajutat pe deținuții-scriitori scapă fără nicio pedeapsă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri