Monica Macovei: „De ce vrea Toader să fie anchetați disciplinar procurorii la cererea unui politician?”

Data actualizării: Data publicării:
monica macovei la jds

Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a criticat luni modificările făcute la legile justiției prin OUG. Ea a semnalat în mod special faptul că ministrul Justiției, care este numit politic, poate sesiza din nou Inspecția Judiciară cu privire la activitatea procurorilor.

Monica Macovei la Digi24

Guvernul-strică tot controlat de Dragnea schimbă iar legile justiției, pe genunchi, departe de ochii lumii, fără avize și dezbatere publică. Iar vom afla din Monitorul oficial ce aprobă în Guvern! Toader a anunțat că a rebăgat în lege ca ministrul Justiției să poată sesiza Inspecția judiciară în legătură cu activitatea procurorilor. De ce vrea Toader să fie anchetați disciplinar procurorii la cererea unui politician? De ce să fie procurorii expuși șantajului și la mâna unui ministru numit politic?”, afirmă Monica Macovei, într-o postare pe Facebook.

Europarlamentarul mai spune că „Toader cârpește legea, stabilind că interviul pentru numirea unui procuror șef va fi public încă de la Ministerul justiției, dar nu îi redă președintelui posibilitatea de a respinge motivat mai multe propuneri făcute de ministru.”

„Legile justiției trebuie corectate, așa cum a recomandat și Comisia de la Veneția în raportul preliminar din iulie. Dar ce încredere poți avea într-un Guvern care nici măcar nu mai așteaptă 5 zile până apare raportul final al Comisiei de la Veneția? Iar Dăncilă pleacă în Turcia, să se întâlnească cu dictatorul Erdogan”, concluzionează Monica Macovei.

Citiți și Tudorel Toader, după adoptarea OUG: Eu nu am mers la Comisia de la Veneţia pentru a negocia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri