Motivele arestării lui Gruia Stoica. Instanţă: Contradicţiile flagrante denotă lipsa de sinceritate

Data publicării:
gruia stoica crop-1

 

Omul de afaceri Gruia Stoica, care a vrut să participe anul trecut la privatizarea CFR Marfă, a fost arestat preventiv, ieri, pentru o perioadă de 29 de zile.

Potrivit DNA, împreună avocatul Doru Boştină, Gruia Stoica ar fi încercat să influenţeze foşti sau actuali demnitari pentru a câştiga o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Gruia Stoica i-ar fi oferit avocatului Doru Boștină 3.000.000 de euro în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă SA, în scopul divulgării, de către acesta din urmă, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitației.

„Inculpatul a susţinut că anterior nu a fost interesat de achiziţionarea contractului cu S.C. C.E.O. S.A. întrucât a realizat că pierderea acestui contract de către CFR Marfă echivala cu falimentul acestei societăţi şi cu pierderea locului de muncă de către toţi angajaţii acesteia, iar hotărârea privind participarea la licitaţia din data de 29.01.2014, a luat-o în contextul în care avusese mai multe minusuri financiare, costurile erau mari, avea mulţi angajaţi şi trebuia să ia măsuri pentru redresarea societăţii sale.

Erijându-se într-un adevărat protector al salariaţilor CFR Marfă, dar şi într-un veritabil susţinător al ideii de salvare prin redresare a transportului feroviar din România, inculpatul a preconizat denaturarea adevăratului scop al convorbirilor şi întâlnirilor din perioada 22.01.2014-28.01.2014, cu numitul Boştină Doru Cătălin, acreditând ideea că suma de 3 milioane de euro nu reprezintă altceva decât onorariul de succes pe care preconiza să-l achite numitului Boştină în situaţia în care ar fi câştigat acea licitaţie, şi că toate acţiunile sale erau orientate spre atingerea dezideratului privind salvarea de la situaţia actuală a transportului feroviar din România”, scrie în motivarea deciziei de arestare.

Judecătorii arată însă că nu pot reţine această apărare, „pe care o vor înlătura ca nesinceră, întrucât pe de o parte nu este susţinută de probele menţionate anterior care aşa cum s-a precizat relevă indicii temeinice în sensul susţinerilor din referatul Parchetului, iar pe de altă parte această declaraţie a inculpatului conţine contradicţii flagrante, care denotă tocmai această nesinceritate”.

Instanţa arată că, Gruia Stoica a susţinut iniţial că Doru Boştină i-a solicitat suplimentarea onorariului fix de care beneficia în temeiul contractului de asistenţă juridică pe care îl avea încheiat în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă, care din punctul său de vedere nu a fost un succes, cu o sumă reprezentând 10% din onorariul de succes stabilit în cadrul aceluiaşi contract de asistenţă juridică, în sumă de 3 milioane de euro, ceea ce ar fi reprezentat suma de 300.000 euro, pentru ca ulterior să afirme că în urma discuţiilor din data de 22.01.2014, i-a promis că-i va dubla această sumă, ajungându-se astfel la suma de 600.000 euro, pentru ca în final să susţină că s-a oferit să-i acorde o sumă constând în rotunjirea celei de 600.000 euro, respective suma de 3 mil. Euro.

„Mai mult, după aceste afirmaţii, inculpatul revine şi arată că în fapt era vorba despre suma de 3 milioane de lei şi nu euro.

În opinia instanţei aceste susţineri sunt necredibile, în contextul în care chiar inculpatul a afirmat că privatizarea CFR Marfă a fost un eşec, astfel încât în mod normal nu trebuia să plătească onorariul de succes, iar pe de altă parte rotunjirea sumei solicitate de învinuitul Boştină de la cea iniţială de 300.000 euro la 3 milioane de euro, în condiţiile în care pentru demersurile privind licitaţia din data de 29.01.2014, nu exista un contract de asistenţă juridică între cei doi, apare ca fiind total nejustificată şi greu de acceptat.

De altfel, inculpatul a recunoscut că atunci când a realizat că demersurile învinuitului Boştină de intermediere a unei întâlniri cu …D. nu au avut succes, a încercat apelarea numitului F.R., în acelaşi sens, al realizării unei legături directe cu D.D.A”, se arată în motivarea instanţei.

Potrivit judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, „intenţia reală a inculpatului în generarea acestor demersuri, este mai mult decât clară şi confirmă bănuiala legitimă că acesta este autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa”.

În acest sens Curtea consideră că există motive verosimile, conform jurisprudenţei CEDO pentru punerea inculpatului sub puterea arestului preventiv, măsura preventivă cea mai severă, a cărei alegere a fost luată ţinându-se seama de scopul ei, de gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurarile şi modalităţile concrete ale săvârşirii faptei.

Trebuie menţionat că la conturarea acestor concluzii a contribuit şi mentalitatea infracţională manifestată făţiş de inculpat, care denotă modul în care înţelege să-şi folosească toate relaţiile, mai mult sau mai puţin cointeresate, pentru obţinerea unor sume de bani consistente, aspect întărit şi de cuantumul exorbitant al sumei „puse la bătaie” pentru a cumpăra „bunăvoinţa” funcţionarilor publici; denaturarea mediului concurenţial, prin încercarea de a obţine informaţii nedestinate publicităţii de la o societate de stat, pentru a-şi putea adapta oferta, astfel încât să nu există riscul câştigării licitaţiei prin oferirea unui preţ care să nu garanteze un câştig cert pentru societatea controlată de inculpatul Stoica Gruia; percepţia negativă care ar putea fi creată unor potenţiali investitori şi care, ar putea interpreta o eventuală impunitate a inculpatului drept o încurajare a unor astfel de „practici infracţionale”; lipsa de scrupule a inculpatului, evidenţiată de presiunea constantă generată asupra funcţionarilor CFR Marfă şi nu numai, în scopul adjudecării în mod ilegal a unor contracte care să asigure supravieţuirea societăţilor pe care le controlează”, scriu judecătorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce rol are al treilea compartiment al mașinii de spălat: puțini știu la ce folosește de fapt acesta
Digi FM
Două femei au fost date jos dintr-un avion pe motiv că au refuzat să-și acopere bustul: „Ne-au tratat ca pe...
Pro FM
"Povești din dormitor". Loredana Groza, într-o salopetă super mulată și transparentă, ședință foto ad-hoc în...
Film Now
Ridley Scott, către Paul Mescal, înainte de începerea filmărilor la „Gladiatorul 2”: Nervii tăi nu-mi fac...
Adevarul
Un român a escaladat toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. „Ai reușit, Adrian, ai scris...
Newsweek
În ce zile din octombrie sunt încărcate cardurile de alimente? Plățile se fac și în 10 zile
Digi FM
Povestea celui mai periculos deținut din „Beciul Domnesc”: „În acea pungă cu portocale am găsit un pistol și...
Digi World
O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și a actriței Catherine Zeta-Jones calcă pe urmele părinților. Cât de talentată...
UTV
Jennifer Lopez face dezvaluiri emotionante despre divortul de Ben Affleck in primul interviu acordat dupa...