Nelu Iordache, trimis în judecată în dosarul „Poșta Română”

Data actualizării: Data publicării:
nelu iordache

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a afaceriștilor Nelu Iordache și Gheorghe Răcaru, dar și a unui fost director din Poșta Română, Cristian Mihai Buciu. Anchetatorii au identificat în acest dosar o fraudă de 3,4 milioane de euro.

nelu iordache

Cristian Mihai Buciu, la data faptei director al Direcției operaționale din cadrul Companiei Naționale Poșta Română S.A., Nelu Iordache și Gheorghe Răcaru, la data faptelor administratori ai unei companii de transport aerian, au fost trimiși în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor, „la data de 8 septembrie 2008, inculpatul Cristian Mihai Buciu, în calitatea mai sus menționată, sprijinit și de ceilalți doi inculpați, i-au determinat pe reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A., să încheie, fără vinovăție, un contract în condiții dezavantajoase, păgubitoare pentru compania națională care a fost prejudiciată astfel cu suma de 3.395.286 euro”.

„În fapt, A.N.R.C. (devenită ulterior A.N.C.O.M.) a impus Companiei Naționale Poșta Română S.A. (CNPR) standarde interne relative la distribuirea trimiterilor poștale prioritare, determinate de reglementările europene. Singura soluție identificată de C.N. Poșta Română pentru respectarea intervalelor maxime de distribuire a fost constituirea unei platforme aeriene dedicate transportului de corespondență”, menționează anchetatorii.

Consiliul de administrație al C.N. Poșta Română a aprobat planul de afaceri privind constituirea platformei aeriene, deși nu au fost făcute calcule privind veniturile și cheltuielile pe care acest plan la presupunea. Cristian Mihai Buciu, conducătorul Direcției operaționale din C.N. Poșta Română, a fost desemnat să se ocupe de efectuarea demersurilor necesare implementării planului de afaceri. Pentru achiziționarea unui serviciu de transport aerian a fost declanșată o procedură de achiziție publică. Valoarea contractului a fost estimată la 45 milioane de euro, prin raportare la un număr de ore de zbor și la un cost al orei de zbor”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii mai spun că „impunerea anumitor rute de zbor, a unei nejustificate capacități de transport a aeronavelor, a unei valori maxime a garanției de participare la licitație și a unui prag valoric mare pentru cifra de afaceri au restricționat accesul la procedura de achiziție publică, în condițiile în care niciun operator aerian (de pe o piață și așa mică) nu dispunea de aeronave proprii suficiente”.

În consecință, singura care a putut să formuleze o ofertă a fost compania de transport aerian administrată de Gheorghe Răcaru și Nelu Iordache, ultimul fiind un apropiat al lui Cristian Mihai Buciu. Pentru a respecta condițiile de calificare, reprezentanții companiei de transport aerian au depus o scrisoare de garanție bancară falsă”, mai arată DNA.

Direcția anticorupție mai precizează că, deși oferta financiară a companiei de transport aerian administrate de Gheorghe Răcaru și Nelu Iordache, desemnată câștigătoare, a vizat efectuarea a 6 curse directe cu 6 avioane, în contractul amintit a fost stabilit ca, pentru aceeași bani, să se efectueze numai 4 curse cu 4 avioane, cursele fiind 2 directe și 2 cu escală (pentru a ajunge la toate destinațiile).

Cele 2 curse cu escală urmau să fie facturate ca și când ar fi fost efectuate 4 curse directe cu 4 avioane. Aceste aspecte au fost convenite de Cristian Mihai Buciu, Nelu Iordache și Gheorghe Răcaru, în dauna C.N. Poșta Română. Prinderea în contract a altor curse decât cele din oferta financiară (acceptată în procedura de achiziție publică) și la prețuri vădit supraevaluate a prejudiciat C.N. Poșta Română cu 3.395.286 euro”, se precizează în comunicat.

Compania Națională 'Poșta Română' s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.926.713 euro. 

DNA mai informează că a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

DNA mai arată că au fost trimise în judecată alte cinci dosare în care Poșta Română a fost prejudiciată, iar în trei dintre cele cinci s-au pronunțat decizii de condamnare definitivă.

La finalul lunii trecute, Nelu Iordache a fost trimis în judecată într-un alt dosar de corupțieîn care este implicată și compania națională de drumuri, care vizează modernizarea șoselei Transalpina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri