Nicușor Constantinescu, arestat pentru 30 de zile

Data publicării:
nicusor constantinescu la CJ

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost scos de jandarmi, astăzi, de la spitalul unde se internase acum trei zile şi dus în faţa judecătorilor. Anchetatorii au cerut înlocuirea controlului judiciar cu o măsură mai drastică întrucât Nicuşor Constantinescu nu s-a prezentat la termenul de judecată motivând că este bolnav. La începutul anului 2014, acesta a mai fost protagonistul unui episod controversat: a rămas în Statele Unite, unde plecase pentru investigaţii medicale, şi după expirarea termenului fixat de instanţă.

El a fost trimis în judecată anul trecut într-un dosar nou, legat de achiziţionarea unui elicopter de intervenţii şi salvare pentru zona de graniţă - judeţul Constanţa şi districtul Dobrich, Bulgaria.

Achiziţia s-a făcut în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România”. În decembrie 2014, elicopterul s-a prăbuşit în lacul Siutghiol din Mamaia, accidentul soldându-se cu moartea a patru persoane.

Inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect <<Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat>>, <<Servicii de transport ocazional>> și <<Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor>>, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv”, se arăta într-o ordonanţă întocmită de DNA.

Mai mult, relevă aceeaşi sursă, „la data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul. Prin această acțiune, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri