Nicuşor Constantinescu va fi cercetat în libertate

Data publicării:
nicusor constantinescu - captura digi24-1

Actualizare 17.20. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu va fi cercetat în libertate. Sunt informaţii potrivit cărora Curtea de Apel a respins solicitarea procurorilor. Este a doua instanță care decide să nu emită decizie de arest preventiv pentru Nicușor Constantinescu.

_______________

Decizia va fi luată astăzi de Curtea de Apel, unde Nicuşor Constantin a ajuns în această dimineață. Preşedintele CJ Constanţa s-a arătat încrezător şi spune că se bazează pe o decizie corectă a instanţei.

Întrebat la ce decizie se așteaptă, în urma ședinței de astăzi, Nicușor Constantinescu a răspuns: „La o decizie corectă şi cinstită pe care întodeauna justiţia română a luat-o, justiţia însemnând instanţa”

Nu îmi este teamă decât de Dumnezeu”, a mai spus el.

Tribunalul Bucureşti a decis înm 20 martie punerea în libertate a președintelui CJ Constanța și cercetarea acestuia sub control judiciar.

Nicușor Constantinescu fusese reținut pentru 24 de ore cu o zi înainte, fiind suspectat de fapte de corupție. Șeful Consiliului Județean Constanța este urmărit penal pentru abuz în serviciu, pentru că ar fi împiedicat controale ale Curţii de Conturi şi ar fi creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis sau prelungit autorizaţii de construire a unor centrale eoliene.

Nicuşor Constantinescu este cercetat în mai multe dosare. Într-unul dintre ele este acuzat că ar fi sponsorizat ilegat cu zeci de milioane de lei mai multe cluburi sportive fără perfomanţe. Anul trecut, el s-a opus unui control al Curții de Conturi, când a refuzat să ofere documentele cerute pentru a fi controlate.

Pe de altă parte, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa este acuzat că a făcut presiuni asupra unor politicieni pentru a obţine schimbarea Legii ANI sau chiar desfiinţarea DNA

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri