Numele unui lider PMP, în dosarul despăgubirilor de la ANRP

Data publicării:
sebastian moise fb

Despre aceste drepturi litigioase, COCOŞ DORIN a arătat că a luat cunoştinţă de la fiul lui, COCOŞ ALIN, care şi acesta la rândul lui primise informaţii în acest sens de la o persoană cu numele MOISE SEBASTIAN. Intermediarul tranzacţiilor a fost acesta din urmă, care i-a transmis, prin COCOŞ ALIN, pretenţiile financiare ale vânzătorilor de drepturi litigioase pentru unele imobile situate în judeţul Argeş”, arată procurorii DNA.

Contactat de Digi24, Sebastian Moise a recunoscut că a făcut afaceri cu Alin Cocoş.

Unu: Nu erau drepturile mele, nu erau dosarele mele. Eu eram un simplu intermediar. Eu mă ocupam, că și astăzi mă mai ocup, cu terenuri, mă ocup în domeniul ăsta. Și pe vremuri, știți, ca și orice om care vrea să câștige o pâine... să tranzacționeze niște chestii, gen agenți imobiliari. Și eu cunoșteam pe niște oameni care vor să vândă și am cunoscut și pe cei care vor să cumpere. Cam asta a fost”, a spus el.

Oficialul PMP spune că îl știe pe Alin Cocoș din copilărie. Şi că, atunci când s-au făcut mari, au jucat fotbal împreună.

„Am jucat fotbal cu el din 2000, la Dinamo. Am fost fotbalist şi el a jucat fotbal la Dinamo şi eu am fost prieten. Am copilărit în aceeaşi grupă”, spune Sebastian Moise.

Surse judiciare au declarat pentru Digi24 că reprezentantul PMP nu a fost audiat în acest dosar. Sebastian Moise a confirmat şi el că nu a fost chemat de procurori la audieri.

Nu am făcut absolut nimic ilegal”, spune el.

Sebastian Moise a intrat în PMP încă de la înfiinţarea partidului. În februarie a fost ales secretar excutiv. El susţine că a intrat în PMP pentru că este un partid nou. Pe contul său de Facebook, politicianul a publicat poze de la recepţia de Ziua Naţională de la palatul Cotroceni, alături de Maria Băsescu, soţia fostului preşedinte, şi de politicieni precum Elena Udrea, Elena Băsescu, Teodor Baconschi, Adrian Ţuţuianu. Sebastian Moise apare în imagini şi în prezenţa unor personaje mondene precum Codin Maticiuc.

Tatăl lui Sebastian Moise este Vasile Moise, consilier judeţean în Dâmboviţa şi preşedintele Partidei Romilor din judeţ. Vasile Moise a fost membru PDL şi a fost urmărit penal de procurori pentru că a intrat la facultate folosind o diplomă de bacalaureat falsificată. Este creditat şi ca liderul unei grupări interlope din Târgovişte. Fiul său neagă legăturile cu lumea interlopă.

„Oooooo! Doamne fereşte! Eu mai am o singură soră. Suntem o familie de un băiat şi o fată. Vă daţi seama că nu. Doamne fereşte! Nu se pune problema. Orice dar nu asta”, spune el.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, deputaţii Theodor Nicolescu şi Marko Atilla şi alte nouă persoane care au făcut parte din Comisia de Despăgubiri a ANRP sunt suspectați că au efectuat expertize false și au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupţie. Acuzaţiile: abuz în serviciu şi luare de mită. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri